A rămas un scaun gol, într-o toamnă mohorâtă

Foto: Roxana Cimpoeru Ilie

A rămas un scaun gol
Într-o toamnă mohorâtă,
Printre frunzele ce mor
Plânge-o inimă rănită.

Plânge cu lacrimi amare
C-au rămas doar frunzele,
Cui să-i spună ce o doare
Cui să-i dea lacrimile?

Toată casa are-un scaun
Care plânge cu mult dor,
Poți să-l înveleşti cu aur
Însă el, rămâne gol.

Este scaunul tăcerii
Pomilor ce rămân goi,
Şi leagănul mângâierii
Celor duşi de lângă noi.

Leagăn viu al amintirii
Aşteptând pe cei plecați,
Semnul trist al despărțirii
Şi îndemnul – NU-I UITAȚI!

A rămas un scaun gol
Înc-o inimă ce plânge,
DOAMNE, mâine dacă mor
Să mă plângi pe el cu frunze.

Versuri: Dorin Dumitriu

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook