Amintiri de suflet

0
147
Foto: Vlad Dumitrescu

Versuri: Elena Căruntu

Ce puținic-ai fost la trup și ce blândețe în privire,
Când ai plecat măicuță bună, nimic nu are potrivire
Pe pragul tău, se-ngrămădesc atâtea amintiri trăite,
Că n-ar ajunge înc-o viață, să le descrie în cuvinte!

Acolo-n odăița mică, sunt straiele și pat și masă,
Te-așteaptă serile-n zadar, dar nu te mai întorci acasă
O candelă se-aprinde rar și arde-n sticla afumată,
Parcă se-ntunecă și ea, de când te știe tot plecată.

În colțul viei, liliacul, de așa tristețe se usucă,
Din streșini vântul, rupe cuiburi și cu mânie le aruncă
Cresc în neștire prunii tăi și sunt lăstarii o pădure,
Că nu e mână să le taie ori de tăcere să se-ndure.

Și chipul tău privește blând, acolo-n rama-ngălbenită,
De parcă vrei să spui ceva și nu mai poți fi auzită
O umbră stăruie-n pervaz și se deșiră prin odăi,
Oriunde ești să vii, să vii, măcar o clipă la ai tăi.

Să vezi ce neamuri se însoară, ce nunți se fac și șezători,
Mai vino să petreci cu noi și pleci când se termină-n zori
Mai gustă vinul și zâmbește, cum o făceai în tinerețe,
Că-i mare lumea și-am nevoie, de cineva să mă învețe.

Cum să răzbesc prin jungla asta și cum uitarea s-o apuc,
E greu măicuță fără tine și gândul meu e mai năuc
Că uit și iar îmi amintesc și iar o iau de la început,
Cu fiecare zi din viață, mai multe-n suflet m-au durut!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook