Ani la rând au strâns în palme, toate retrăirile și-au rămas să se mângâie doar cu amintirile…

0
34
Fotograf necunoscut

Câteodată-n miez de noapte
Se frământă gândul meu
Și mă rog de sănătate,
Și mă rog lui Dumnezeu

Pentru-acei părinți ce-ndură
Despărțire de copii,
Și-n ce hal și-n ce măsură
Doamne, numai tu le știi!

Cum îi macină durerea,
Cum o rabdă, cum o tac,
Și cum lacrima amară
Într-un zâmbet o prefac…

Se trezesc cu doruri aspre
Pe-a lor față încrețită
Și adorm cu aceleași doruri
Pe o frunte obosită…

Și îndură cu tristețe
Sete-n sufletele lor,
Și o foame de blândețe
Și dragoste copiilor.

Cu a lor toiage sfinte
Își mai țin puterile
Și cu inima cuminte
Îndură așteptările…

Și din toamnă-n primăvară
Își gonesc tristețile
Și se roagă să nu piară
În toate diminețile…

Grijile le sunt povara
Ce-au purtat-o a lor umăr;
Și-au sfințit a lor cămară
Rugăciuni fără de număr…

Ani la rând au strâns în palme
Toate retrăirile
Și-au rămas să se mângâie
Doar cu amintirile…

Numai Dumnezeu îi vede
Cât îndură pe ascuns!
Haina grea de bătrânețe
Doar durere le-a adus.

Și mă rog la tine, Doamne,
Ține-le inima-n putere,
C-au râvnit din a ta milă
Numai leac de mângâiere..

Versuri: Elena Mirza
Foto pinterest: Kristin Joseph

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici