Atât de rar mă-ntorc acasã, în satul meu, în satul drag!

0
111
Sursa foto: stejarmasiv.ro - Versuri: Ioan Filip

Atât de rar mă-ntorc acasã,
În satul meu, în satul drag!
Pe tata nu-l mai văd în poartă,
Și mama nu mai iese-n prag.

În poartă atârnă o crenguță,
Un semn ca-acasă nimeni nu-i,
Deschid, mi-e inima micuță,
Și intru… în ograda cui?

E casa noastră părinteascã,
O casă fără de stăpân,
Părinții au plecat departe…
Și niciodată nu mai vin.

Doar nucul care-i pus de tata,
Și-al nostru câine gospodar,
Mă-ntâmpină și parcă-ntrebă:
„De ce te-ntorci atât de rar?”

Mă uit la casa coșcovită,
La pomii care s-au uscat,
La bietul câine care plânge,
Că apă nimeni nu i-a dat.

În casă lucrurile toate,
Mai stau așa precum au fost,
Cu praful vremii poleite,
Nu-i mama… că le-ar da de rost.

Când dau să ies bătrânul câine,
Cuminte și-nțelegător,
Îmi linge mâna parcă-ar zice:
„Nu mă lăsa singur să mor!”

Cu inimi arse de suspin,
Ne despărțim mânați de soartă…
Iar când ne-ntoarcem ne dorim,
Să nu găsim crenguța-n poartă…

Versuri: Ioan Filip

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici