Versuri: Dorin Dumitriu
Aud și azi suerul fusului de tei
Ce despica liniștea nopții,
Când doar bunica cu fuiorul ei
Torcea alene, dojenind nepoții.
Și-apoi își întindea războiul
Și ne teșea la toți velințe,
Noi pe afară frământam noroiul
Că nu aveam atunci nici griji , nici suferințe.
Iar lampa pâlpâia pe masă
Împrăștiind lumini difuze,
Că noi uitam sticla neștearsă
Și adormeam prea obosiți de atâtea tumbe.
Azi a rămas în urma ei
Fuiorul cu lâna împletită,
Un fus bătrân din lemn de tei
Și o icoană atârnata într-o grindă.
