Avea buna șorț cârpit

0
706
Fotograf necunoscut

Versuri: Elena Căruntu

Avea buna șorț cârpit și papucii de la fete,
Băsmăluță neagră-n colțuri și mijlocu-ncins cu bete
Rochia, veche și purtată, până când o petecea,
Avea buna mâini crăpate, însă suflet bun avea.

Și smulgea de zor prin holdă, fiecare buruiană
N-ar fi stat degeaba-n curte, nu punea geană pe geană,
Până fiecare lucru, era pus în rânduială
Nu s-a plâns că nu mai poate, nici n-a suferit de-o boală.

Numai ochii lăcrimau, câteodată în tăcere,
Parcă-n ei sălășuia, o fântână de durere
Când privea la noi cu drag, zâmbetul părea împăcat,
Câte se găseau prin curte, mâna-i sfântă le-a lucrat.

Din puținul ei făcuse pânzele pentru veșminte,
Dojenea cu glas domol, cu răbdare de părinte
Avea scăunelul ei, unde-și căuta odihnă,
Pe-nserate, murmura câte-o rugăciune-n tihnă.

Avea buna-n ulcele, flori albastre și mușcate,
Când s-a prăpădit sărmana, s-au uscat de doru-i toate!
Scăunelul zace-n curte, scândurele putrezite
Buna a găsit în cer, treburile potrivite.

Și privește peste sat, de deasupra norilor,
Câteodată, vine-un fulger și lumină în pridvor
Poate-i buna și-a venit din fântână să bea apă,
Ori și ei îi este dor, să mai stea cu noi la poartă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici