Avea buna șorț cârpit

0
735
Fotograf necunoscut

Versuri: Elena Căruntu

Avea buna șorț cârpit și papucii de la fete,
Băsmăluță neagră-n colțuri și mijlocu-ncins cu bete
Rochia, veche și purtată, până când o petecea,
Avea buna mâini crăpate, însă suflet bun avea.

Și smulgea de zor prin holdă, fiecare buruiană
N-ar fi stat degeaba-n curte, nu punea geană pe geană,
Până fiecare lucru, era pus în rânduială
Nu s-a plâns că nu mai poate, nici n-a suferit de-o boală.

Numai ochii lăcrimau, câteodată în tăcere,
Parcă-n ei sălășuia, o fântână de durere
Când privea la noi cu drag, zâmbetul părea împăcat,
Câte se găseau prin curte, mâna-i sfântă le-a lucrat.

Din puținul ei făcuse pânzele pentru veșminte,
Dojenea cu glas domol, cu răbdare de părinte
Avea scăunelul ei, unde-și căuta odihnă,
Pe-nserate, murmura câte-o rugăciune-n tihnă.

Avea buna-n ulcele, flori albastre și mușcate,
Când s-a prăpădit sărmana, s-au uscat de doru-i toate!
Scăunelul zace-n curte, scândurele putrezite
Buna a găsit în cer, treburile potrivite.

Și privește peste sat, de deasupra norilor,
Câteodată, vine-un fulger și lumină în pridvor
Poate-i buna și-a venit din fântână să bea apă,
Ori și ei îi este dor, să mai stea cu noi la poartă!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook