Avea bunicul meu ceva, ce nimeni altul nu avea

0
1925
Foto: Vlad Dumitrescu

Versuri: Aurelia Panait

Avea bunicul meu ceva
ce nimeni altul nu avea:
avea un munte de blândeţe
şi urme adânci de tinereţe,
avea privirea luminoasă
sub ochelari cu rama groasă,
avea cuvinte potrivite
şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam
când înspre lumea mea fugeam:
cu fân, cu scânduri, cereale,
cu cărţi, reviste şi ziare,
cu scule-n lăzi orânduite,
şi cuie noi sau ruginite,
cu un anume foarfece
cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,
era şi roata timpului.
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat
de-o grindă groasă atârnat
şi îmi plăcea în zbor să cânt
şi nimeni zborul nu mi-a frânt,
c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş
în care mă urcam ades,
livezi cu pruni, butoaie adânci
în care prunele să-arunci
şi-avea, în serile cu ger,
şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara
pământul şi-l însămânţa
şi niciodată n-a lăsat
pământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus din stele,
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis
că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun
prin vene sevă de gorun,
avea bunicul meu cel drag
dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit
ceva frumos, neprihănit:
avea copilăria mea
şi a plecat cu tot cu ea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici