Versuri: Dorin Dumitriu
La bunica mea acasa
Pe o margine de deal,
A cazut o bruma groasa
Pe fereastra fara geam.
Bate vantul, casa-i goala
Scartie in vant fantana,
Pe perete o icoana
Tanjeste dupa o mana.
Dar bunica nu-i acasa
A plecat demult la cer,
Si icoana e nestearsa,
Tremura sfintii in ger.
Mai intoarce Doamne clipa
Si da-mi anii inapoi,
Ca sa-mi vina iar bunica
Sa ia praful de pe ei.
Sa-ncalzeasca iarasi casa
Cu o soba de pamant,
Si sa-mi umple iarasi masa
Cu gutui si flori de camp.
Sa mai simt miros de brad
Cand veni-va iar Craciunul,
Printre fulgi de nea ce cad
Sa ma urce-n carca bunul.
Iar bunica-mbujorata
Sa priveasca prin fereastra,
Focul sa trosneasca-n vatra
In soba de lut, albastra.
Doar o clipa nu mai mult
Sa-mi sarut mana bunicii,
Celei care m-a crescut,
Si s-a dus in cer cu sfintii.
In curand, cazand zapada
Va acoperii cu alb,
Casa bunei, unde mama
Cocea paini si cozonac.
Si icoana inghetata
Pe peretele brumat,
Asteptand buna-mi plecata
Va privi prin geamul spart.
