Bătrânețe, haine grele

Fotograf: Vlad Dumitrescu

Autor: Elena Bîrchi Căruntu

Vreo doi pași și alții zece, numa-n deal voi poposi
Că prea s-a lungit și-l urcă gândul meu în orice zi
Ia, mai jos, mai pierd-o vreme, la căsuța sorei mele,
Mai bătrână-i și beteagă, rupe-n vatră trei surcele.

Și mai trece din durere și dăm timpul înapoi,
Parcă lumea asta-i surdă și n-aude ce vrem noi
Doar o palmă de pământ mi-a rămas de la-mpărțeală,
Îl au fii mei și ei, știu a vieții socoteală
Casa mea în vârf de deal, seamănă cu o sprânceană,
Pe sub care grija mamei, clipele n-o iau în seamă.

Dealul ăsta, altădată, îl urcam și nu-l simțeam,
Erau casele grămadă, peste tot era un neam
Și trecură anii mei, în alt veac, demult născută,
Parcă nopțile sunt veacuri și picioarele n-ascultă.

Din nimic făceam câștigul și din petice, o haină,
Cu iubirea mi-a fost bine și-am ținut-o-n suflet taină
Câte unul, câte trei, s-au tot strămutat vecinii,
Prin grădini și după case, cresc în voie doar ciulinii.

Și mi-e sufletul pustiu, deși toate-s împăcate,
Doamne, să nu ștergi lumina ochilor ce văd departe
Doar așa privesc de-a lungul și de-atâtea ori de-a latul,
Cum se mișcă lumea asta, cum se ruinează satul.

Și trăiesc să pot cunoaște, fiecare-al meu nepot,
Când îmi calcă pragul casei, că să merg la ei nu pot!
Și-am rămas aici cu gânduri și cu sora mea bătrână,
Poate Domnul mă ascultă și ne-om stinge împreună!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook