Buna Maria

Fotograf: Traian Dumitru

Autor: Ștefania Vasile

Într-o zi plecai la piață să-mi iau ceva de mâncare
Iau cu mine o sacoșă și vreo câteva parale
Mă-nvelesc în șalul negru, dintr-o stofă cea mai fină
Iau și cizmele de piele și urc iute în mașină.

Din poșetă scot parfumul pe care abia l-am luat
Foarte scump, de calitate dintr-un shop l-am cumpărat!
Dau un puf, pe ici, pe colo… și cum sunt în mare zor
Pornesc repede mașina cu mulți cai pe la motor.

Am ajuns într-o clipită în parcarea de la piață,
Mă cobor din limuzină și intru direct prin față.
Înăuntru lume multă cumpăra într-o neștire
Îndesând în genți imense cu atâta nesimțire

Tot ce le ieșea în cale… cumpărau ca la nebuni
Fel de fel de trufandale… pepeni verzi… dovleci… cauni…
Fructe… brânză… carne… ouă… „ce mai lume!!!” am gândit!
Și privind în jur mirată, printre ei m-am rătăcit!

Cumpăr și eu în neștire ca și lumea-n jurul meu
Dar deodată îmi ajunge la urechi un oftat greu!
Mă întorc să văd de unde a plecat acel suspin
Și ce suflet are parte de necazuri și de chin.

Mai în spate, lângă ușă, ignorată de mulțime
O bătrână gârbovită se uita duios la mine.
Avea haine sărăcuțe, dar curate… curios!
Părul pieptănat în cocul prins c-un pieptene de os!

Fața îi era brăzdată de-ale vieții clipe grele…
Ochii stinși pe care-atârnă două pleoape bătrânele
Îi ținea închiși bătrâna într-o lungă rugăciune
Și cu mâna-i tremurândă implora ușor la lume!

Încălțată cu pantofii ce de-o viață îi avea
Peste care în cascadă, lacrima din ochi cădea,
Murmura înghițindu-și plânsul și suspinul și rușinea
Să primească pentru-o pâine… s-aibe milă de ea, lumea!

M-am apropiat năucă și am observat-o bine
O puteam plăti în AUR, cu tot ce aveam pe mine!
Simplitatea ei firească de pe chip… amărăciunea…
O-nrămau ca-ntr-o icoană la care se-nchină lumea!

Scap din mânile-nmuiate, gențile-ndesate bine
O priveam ca o năucă… cum să-i fie ei rușine?!
Pentru ce?! Pentru o viață ce într-una a muncit
Iar acum la bătrânețe sufletul i-e umilit?

A dat țării sale fii, ce cu greu și i-a crescut
S-a spetit muncind pe rupte, s-aibe copiii mai mult,
Iar acum ei au lăsat-o și-au plecat în treaba lor
Iară ea fără de sprijin suferă și duce dor!

N-are bani nici pentru o pâine, bătrânețea o apasă,
Haine: ce-i pe ea și-n ladă… să nu mai vorbim de casă!
Singură cu neputința, de când copii au plecat
Neavând cum o-ntreține, casa ei s-a dărâmat!

Stă în piață și îndură umilință pentru o pâine
Pe când eu mă scald în toate și nu am grija de mâine!
Nu se roagă pentru haine, pentru bani, sau bogății,
Ea se roagă să le-ajute Domnul la ai săi copii.

Pentru ea cere iertare c-a ajuns ca să cerșească
Mulțumind smerit de vreunul s-a-ndurat s-o miluiască.
O icoană e bătrâna, în întreaga-i simplitate
Strălucește prin credința ce la fiecare împarte

Îmi dau seama că din toate ce am strâns și am făcut
Sunt sărac pe dinăuntru… și din contră: am pierdut!
Am pierdut uitând că-n viață sunt valori mai mari ca banii
Care se adună-n suflet, și acolo stau cu anii!

Sunt valori ce-mbracă omul și-s croite atât de bine:
Bunătatea, Simplitatea, sunt valorile creștine!
Și Iubirea de aproape, Rugăciune, Umilință
Astea sunt valori de care omul are trebuință!

Azi la piață, o bătrână, Simplitatea o vindea
Dar nu-mi ajungeau toți banii ca să o pot cumpăra!
Am cumpărat în neștire fel de fel de trufandale…
Să ne ierți, bună Maria… azi ne-ai cumpărat matale!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook