Bunica

0
19
Fotograf: Sorin Onișor

Autor: Emilia Plugaru

Nu mai sunt lângă ea nepoțeii…
Afară iar viscolul geme,
Stă singură-n casă bunica
Și deapănă, deapănă gheme…

Și uite Crăciunu-i aproape,
Și nimeni nu-o sună, nu-i scrie,
Au oare de toate, copiii?
De unde bătrâna să știe…

Din gheme de lână va face,
Ciorapi va-mpleti la nepoți
Și-n ei va-noda, cu răbdare,
Un gând de iubire, de toți.

O fi pe acolo, departe,
Mai cald și ciorapi nu se poartă,
Dar zilele trec, vor veni,
Va bate vre-o unul la poartă…

Și chiar dacă ea nu va fi,
Ciorapii, oricum, vor rămâne
Cu dragostea-n ei împletită…
Cât oare mai e până mâine?

Căci mâinele-i sunt înghețate
Și soba în casă e rece,
Și poate că mâine-i mai cald,
Și frigul de-afară mai trece…

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook