Versuri: Nicanor Casandruc
Bunica, când făcea plăcinte,
Zâmbeau și sfinți-n ceruri, sus.
Acum, nu e ca înainte:
Acele vremuri au apus.
Și pătlăgica din grădină…
Avea un gust dumnezeiesc!
Dar borșul acru de găină?
Cât mi-ar lipsi, nu-l mai găsesc.
Tot ce mâncam era curat.
Îmi amintesc cu drag acum.
Și simplitatea de la sat,
Nu te-mpingea să pleci la drum.
Acolo unde te nășteai
Trăiai o viață ca un vis.
Nici gând de ducă nu aveai,
Era și iad și paradis.
Așa străbunii noștri-au fost…
Puțini mai suntem azi ca ei.
Să spun mai multe n-are rost:
Iar lăcrimează ochii mei.
