Bunică Marie cu poale albite

0
154
Foto: Eduard Gutescu

Versuri: Emilia Amariei

Bunică Marie cu poale albite,
Și colțul catrinței întors până-n brâu,
Cămașă de pânză cu flori aurite,
Năframă brodată cu spice de grâu,

Tu treci ne-ncetat pe sub streașina noastră,
Cu donița plină de lapte-aburind,
Eu încă aștept și acum, la fereastră,
Să beau din ulcica frumoasă de-argint.

Iar prispa cu lutul cel proaspăt mă-mbie
Să șed la o vorbă cu gust de șerbet.
E pace la tine, bunică Marie,
Și zahărul cubic m-așteapă-n șervet…

Pe masă așterni fețe albe ca neaua,
Din cânepa toarsă, țesută-n război,
E-așa de curat și-i frumoasă perdeaua
Făcută-n gherghef când veneai pe la noi!

Mai simt busuiocu-n ungherele toate,
Buchete și-acum la icoane mai sunt,
Cămara cea plină cu multe bucate,
Din rafturi mă cheamă prin timpul cărunt.

Eu știu… ce a fost nu mai poate să fie,
Și nici ce-am trăit nu se-ntoarce vreodat’,
Mă macină dorul, bunică Marie,
Căci viața din viață, cu tine-a plecat.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook