Autor: Nicanor Casandruc
Doamne ce mă arde dorul
De bunica cu fuiorul!
De poveștile cu șoapte
Care mă vegheau în noapte!
Ce frumos era ‘nainte!
În mirosul de plăcinte!
N-am să uit pân-am să mor
Cum le cocea în cuptor!
Parcă mi-amintesc și vorba:
Le descânta cu cociorva,
Mulțumind sfinției sale,
Pentru pâine, pentru sare.
Stând pe laița de la geam,
Ca un lup înfulecam.
Și-apoi… somn mi se făcea,
Când frumos mă dojenea.
Nu dormeam într-un pătuț:
Pe cuptorul cel călduț,
Unde ea mă alinta…
Somnu-ndată îmi venea.
Tare-aș vrea din nou să fie
Vremea din copilărie!
A trecut, și e departe,
Cât aș vrea… nu se mai poate!
Dar ideea mă încântă,
Că bunica este sfântă.
Chiar de vremile-au apus,
O simt că-i acolo sus.
Și la mine în vis vine,
Tot are grijă de mine.
Are suflet de creștin,
Și mă știe tot copil.
Deci, îmi este foarte bine!
Când o chem, bunica vine.
Și mă plimbă printre stele,
Străjuind visele mele.
