Când dorul mă cuprinde

0
129
Sursa foto: Nicanor Casandruc

Versuri: Nicanor Casandruc

O casă cufundată în tăcere…
În întuneric zace, parcă piere.
Plânge și ea acum că m-a văzut…
Așa e locul unde am crescut.

Iar jalea ei m-a luat de pe la poartă:
Nu mai avea nimic de altădată!
Băncuța era goală la fântână,
Unde stăteam cu-ai mei părinți de mână.

În curtea ei, stingheră, e căruța,
Cu care mă plimba, mereu,tătuța.
Pe la pădure,pe la iaz, la deal…
Ce mândru mai era de al său cal!

Cândva aicea totul a început!
În casa asta de chirpici și lut!
Doar chiote! ’năuntru și pe-afară…
Era o veselie generală!

Acum, se vede că e părăsită!
De nimeni nu mai este îngrijită.
Părinți,bunici, chiar și din frați s-au dus
Acolo, printre stele,-n ceruri, sus.

Pe mine soarta m-a purtat departe:
Ma dus dincolo în străinătate.
Și-atunci când nu mai pot de-amar și chin,
La casa părinteasca, iată, vin.

Plâng câte-o noapte, și mă răcoresc!
A doua zi, la drum, iar mă pornesc.
Numai așa gândesc că scap de dor.
Mă lasă până anul viitor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici