Când dorul mă cuprinde

0
159
Sursa foto: Nicanor Casandruc

Versuri: Nicanor Casandruc

O casă cufundată în tăcere…
În întuneric zace, parcă piere.
Plânge și ea acum că m-a văzut…
Așa e locul unde am crescut.

Iar jalea ei m-a luat de pe la poartă:
Nu mai avea nimic de altădată!
Băncuța era goală la fântână,
Unde stăteam cu-ai mei părinți de mână.

În curtea ei, stingheră, e căruța,
Cu care mă plimba, mereu,tătuța.
Pe la pădure,pe la iaz, la deal…
Ce mândru mai era de al său cal!

Cândva aicea totul a început!
În casa asta de chirpici și lut!
Doar chiote! ’năuntru și pe-afară…
Era o veselie generală!

Acum, se vede că e părăsită!
De nimeni nu mai este îngrijită.
Părinți,bunici, chiar și din frați s-au dus
Acolo, printre stele,-n ceruri, sus.

Pe mine soarta m-a purtat departe:
Ma dus dincolo în străinătate.
Și-atunci când nu mai pot de-amar și chin,
La casa părinteasca, iată, vin.

Plâng câte-o noapte, și mă răcoresc!
A doua zi, la drum, iar mă pornesc.
Numai așa gândesc că scap de dor.
Mă lasă până anul viitor!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook