Când e prea târziu

0
386
Foto: Lucian Parvulescu

Versuri: Elena Căruntu

Când vezi că nu mai iese fum și-i hornul casei aplecat,
Aprinde mamei lumânare, că-n alte lumi s-a strămutat
Și intră-n casă fără teamă, deschide larg uși și ferestre,
Că poate-i urma ei rămasă și amintirea ei mai este.

Să faci în pragu-i rugăciune, pe la icoane busuiocul,
Că nimeni, nimeni, niciodată, nu-i va mai umple mamei locul
Și-n taina odăiței ei, să memorezi copilăria,
Că mama le-o fi luat cu ea și ți-a lăsat doar nostalgia.

Când de la poartă până-n scară, vor crește-n voie buruieni,
Zadarnic vei păși spre casă, zadarnic mama ți-o mai chemi
Părinții nu rămân cu noi, chiar dacă-i vrem nemuritori,
Se duc și lipsa lor ne doare și-i pomenim de mii de ori.

Ce zâmbete, ce veselie și ce frumoși sunt anii care,
Ne-așteaptă mama-n bătătură, cu pâine caldă și mâncare
Ce puțin timp avem apoi, să-i întrebăm de sănătate,
De parcă viața-i din bucăți și ni le-nfulecăm pe toate.

Când hornul casei părintești, se năruie de așteptare,
Degeaba ne grăbim cu vorbe, că n-au atunci nicio valoare
Și trist și gol pare pământul și-atât de greu peste morminte,
Că stă pe pieptul celor dragi, pe sufletul unui părinte!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook