Căsuța părintească… și azi îmi amintește… de tot, ce nu mai este

0
101
Foto: Stefan Bela - Versuri: Angelica Grosu

Căsuța părintească… și azi îmi amintește,
De dragostea frățească… de tot, ce nu mai este!
De liniștea de-acasă, în care noi găseam
Acele vremuri bune, cu care ne-ncălzeam.

Chiar de era mai mică, era încăpătoare…
Avea mușcate-n geam… pe unde, venea soare.
La masă ne-așezăm, noi cinci și cu ei, șapte…
O pâine împărțeam… o înmuiam în lapte.

Ne săturăm cu toții… deși era puțin…
Făceam și-o rugăciune, dacă eu minte țin.
Mâncarea avea gust, chiar de era săracă…
Mama făcea de toate, ca nouă să ne placă.

Numai la zile sfinte, eram mai alintați…
În miros de plăcinte, degrabă… deșteptați.
Nu știu când le-nvârtea… ziua muncea la câmp.
(N-avea timp pentru ea… nu avea, anotimp)

Nu am primit prea multe, dar sunt o norocoasă…
Și-acuma eu păstrez, cei șapte ani de-acasă.
Oriunde merg în lume, nu vreau să-i prăpădesc…
(…și-i voi păstra mereu, atâta cât trăiesc!)

Azi, e destul de rece… și bate vânt năprasnic…
Timpul în grabă trece… iar Dorul, e obraznic.
Nu pot să-l potolesc, (încerc, nu-mi reușește!)
Din amintiri trăiesc. Nu pot ca să trec, peste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici