Într-o zi de primăvară, Trec căruțele pe rând, Cufundată într-un gând, O bătrână stă afară, Până când? Cu livadă și căsuță, La intrarea în sătuc, Anii ei încet se duc, Așteptând pe o băncuță, Sub un nuc. “Nu mai vin ca altădată”, Lângă niște mărăcini, Șușoteau vreo doi vecini, C-avea un băiat și-o fată, Prin străini. S-a răcit către amurg, Trenuri poposesc, dar rar, Ea sperând că tot apar, Clipele târzii se scurg, În zadar. Casa este-acum pustie, Pomii au...
Cei care aveti bunici, Nu uitati să-i prețuiti Că datorită ridurilor lor Voi azi poate le duceti dor. Mereu cu palmele muncite, Au dat și ultimul lor leu Ca să ne fie nouă bine Și să nu știm ce înseamnă greu! De fiecare dată sa vă amintiți, Chiar daca este greu unde munciți Ei nu au nevoie de ceva, Doar prezența noastră-i tot ce ar vrea! Rămân cu ochii...
Atât de rar mă-ntorc acasã, În satul meu, în satul drag! Pe tata nu-l mai văd în poartă, Și mama nu mai iese-n prag. În poartă atârnă o crenguță, Un semn ca-acasă nimeni nu-i, Deschid, mi-e inima micuță, Și intru... în ograda cui? E casa noastră părinteascã, O casă fără de stăpân, Părinții au plecat departe... Și niciodată nu mai vin. Doar nucul care-i pus de tata, Și-al nostru câine gospodar, Mă-ntâmpină...
Ai plecat Duminica, mamă, În sfânta zi de duminică-n zori, Eram cu tine acolo, la vamă Și-acolo mă trezesc deseori... Mi-am amintit de cuvintele tale Rostite în noaptea aceea sub stele Și Aerul mi se umple de jale: „Nicule, vai de mânuțele mele!” Te dureau pentru prima și ultima oară, Niciodată în viață n-ai spus că te dor, Îmi orbise sufletul ca o vioară Cu coardele rupte: „copilul meu, mor...” Ne-ndemânatic...
Trecut-au anii peste ei... Un pic de soare, multă luptă Şi griji... şi doruri... şi nevoi... şi trudă cât să n-o cuprindă... Ca pe-un răboj s-au scrijelit, acolo, sus, pe-a uşii grindă, Dar mai ales în ochii stinşi, în părul alb şi-n faţa suptă... Sunt plini de beteşuguri azi... şi-abia-şi duc traiul de-azi pe mâine. Pierdute-n negre depărtări li-s clipele de fericire. Din când în...
Icoana ta, bunicule, mă cheamă, Din sat de munte, cu păduri de brazi... Tu eşti acum o poză pusă-n ramă, Ce mi-a rămas, prin vreme, până azi... Dar asta-i aparenţă... Eşti cu mine, Aicea, în lăcaşul de sub stern... Indiferent de-mi este rău sau bine, Mă însoţeşti, bunicule, etern... M-ai învăţat tot ce-i mai sfânt sub ceruri Şi tot ce ştiu acum, m-ai învăţat... Tu m-ai călit să cred...
Am dat din suflet pentru fiecare, V-am ridicat deasupra vieţii mele Şi aş fi vrut ca nici o întristare Să nu v-aducă-n inimi lacrimi grele. Pentru a netezi a voastră cale De pavăză furtunilor am stat, N-am vrut să-mi ştiţi a sufletului jale Când uneori, de voi, v-am apărat. V-am fost alături când plângeam în mine Şi v-am zâmbit deşi mă scufundam, Am vrut atât: să ştiu că vă...
Tu ai trecut în grabă tată, uitând să-mi spui că vrei să pleci, te văd și azi ca altă dată. în fața casei mă aștepți. Doar m-ai crescut să fiu ca tine, un bărbat n-are a plânge, dar cum să fac să-ți fie bine, lacrimile unde-oi strânge? M-ai învățat ce-i pâinea sfântă, chiar bărbătește uneori și azi cocoșul nu mai cântă, mi-e dor de noi de-atâtea ori. Mai știi când ne...
Mi-e dor de casa veche, bătrânească Și de cireșul înflorit din curte Mi-e dor de-ai mei bunici albiți de ani Ce aveau timp ”necazul” să-mi asculte... Mi-e dor de anii fragezi ai prunciei Când alergam desculț peste câmpii Mi-e dor de Azorel...al meu ”prieten” Ce m-a iubit cât nimeni nu va ști! Mi-e dor de tinerețea mea trecută Atât de iute...parcă a fost ieri... Mi-e dor de frumusețea unei...
Ce n-aş fi dat să mai trăiască mama, Să-i spun pentru o clipă ce mă doare, Şi să-i arat din sufletul meu rana, Nevindecată încă, în lumea călătoare. Şi tata ne-a lăsat plângând întruna, Cu greutăţi, necazuri şi vise spulberate, Din când în când ne mai ajută luna, Ca să scăpăm, odată, de griji şi de păcate. Cât n-aş fi dat ca mama să trăiască, Să-mi mângâie, din...
error: Continutul este protejat !!!