Autori

Mi-aş pune aripi ca să zbor, Să vin acasă, mamă Că nu mai pot de-atata dor Când glasul tău mă cheamă. Mă doare visul prin străini, Ne pedepsesc cu gura, Dispreț ne-aruncă şi minciuni, Dar n-am ucis noi lumea. E tare greu şi-o ducem crunt Sunt oameni fel de fel, Slugi la străin fără cuvânt, Munceşti să aibă el. E toamnă şi snopii pe-altar Au strâns în dor busuiocul, La crucea de lemn...

Cu poalele cernite-n bătrâneţe Şi mâini osoase aşezate pe genunchi, Cu ochii-n ceaţă, dar privind spre ceruri, Scrutează cu privirea... dorind s-audă vechiul cânt. Cu barba tremurândă, în rugi ce nu mai contenesc, Pe care-alunecă în mângâiere... lacrimi ce nu o mai rănesc, Bătrâna mamă-ţară-şi înghite şi-azi suspinul, Căci fiii cei născuţi îs... duşi... Și-n locul lor, domneşte crud... străinul. I-a înjugat ! Copiii cei rămaşi, în datorie, Îi...

Nu plânge, mamă, ceru-i tot albastru, Doar frunzele din tei le-o smulge vântul... Şi-n nopţile ce vin, aceleaşi stele Vor lumina cu raza lor pământul. Doar una va simţi singurătate, Căci n-o avea-n “proiecţia ei lumească”, Cui să-i asculte păsurile toate Şi vraja ei, cui s-o împărtăşească. N-ai vină tu!... Nici ea!... E “datul sorţii”... Şi-am să vă rog să vă simţiţi aproape... Sunt curajos acum în faţa...

În oftat și suferință Plânge-o mamă la icoane, Câte lacrimi în credință... Câte mame sunt sărmane.... Zi și noapte-n rugăciune Își poartă fiica în gând, Cerului pare a-i spune, Să coboare pe pământ. Câte-ar spune... n-are cui, Cum o arde în ființă... Cerșind mila Domnului, Pe obraz lacrima-i prinsă. Își poartă fiica pe brațe Pe la doctori cu arginți, Ce păcat de tinerețe... Ce amar pentru părinți. Plânge maica, trupul slab Lacrimi grele-n rugăciune, Boala fetei... n-are...

Îi mai privim când fac un pas Ar vrea să aibă iar putere, Părinţii noştri au rămas Săraci, dar plini de mângâiere. În viaţa lor ca o câmpie, Au semănat tot grâul muncii, S-au agitat să ţie vie O casă şi să-şi crească pruncii. Ne-au învăţat, ne-au spus poveşti, Ne-au încântat copilăria Şi pleacă - acum din stări lumeşti, Ca să colinde veşnicia. Vieţii noastre au dat contur Ne-au apărat şi ne-au...

Când am plecat din satul meu Măicuţa-mi sta la poartă Iar perii-n curte fremătau De mult prea trista-mi soartă Năframa mamei – parcă-o văd Îmi flutura a jale Ah, mamă scumpă, cum ardeam Prin gândurile tale... Te-ai rezemat un pic, de gard Şi-acum te văd, măicuţă Iar eu plângând, te tot priveam... Mă petreceai desculţă Portiţa scârţâia - timid De-acum, mi-o duce dorul Iar mama, toată tremura Că-i va pleca feciorul „Ah, dragul mamei, tu...

Căsuța părintească... și azi îmi amintește, De dragostea frățească... de tot, ce nu mai este! De liniștea de-acasă, în care noi găseam Acele vremuri bune, cu care ne-ncălzeam. Chiar de era mai mică, era încăpătoare... Avea mușcate-n geam... pe unde, venea soare. La masă ne-așezăm, noi cinci și cu ei, șapte... O pâine împărțeam... o înmuiam în lapte. Ne săturăm cu toții... deși era puțin... Făceam și-o rugăciune,...

Într-o zi de primăvară, Trec căruțele pe rând, Cufundată într-un gând, O bătrână stă afară, Până când? Cu livadă și căsuță, La intrarea în sătuc, Anii ei încet se duc, Așteptând pe o băncuță, Sub un nuc. “Nu mai vin ca altădată”, Lângă niște mărăcini, Șușoteau vreo doi vecini, C-avea un băiat și-o fată, Prin străini. S-a răcit către amurg, Trenuri poposesc, dar rar, Ea sperând că tot apar, Clipele târzii se scurg, În zadar. Casa este-acum pustie, Pomii au...

Cei care aveti bunici, Nu uitati să-i prețuiti Că datorită ridurilor lor Voi azi poate le duceti dor. Mereu cu palmele muncite, Au dat și ultimul lor leu Ca să ne fie nouă bine Și să nu știm ce înseamnă greu! De fiecare dată sa vă amintiți, Chiar daca este greu unde munciți Ei nu au nevoie de ceva, Doar prezența noastră-i tot ce ar vrea! Rămân cu ochii...

Atât de rar mă-ntorc acasã, În satul meu, în satul drag! Pe tata nu-l mai văd în poartă, Și mama nu mai iese-n prag. În poartă atârnă o crenguță, Un semn ca-acasă nimeni nu-i, Deschid, mi-e inima micuță, Și intru... în ograda cui? E casa noastră părinteascã, O casă fără de stăpân, Părinții au plecat departe... Și niciodată nu mai vin. Doar nucul care-i pus de tata, Și-al nostru câine gospodar, Mă-ntâmpină...