Sunt obosiți și boii și stăpânii
Pășesc încet, cu-a zilelor povară,
E-n mersul lor întreaga trudă-a mâinii
Sub soarele necruțător de vară. Au adunat din zori până-n amurg,
Cum-au făcut de atâtea zeci de veri
Obișnuința de-a munci cu sârg,
Fără-a visa la multe sau averi. Și de-o vrea Domnul încă, câțiva ani!
Vor strânge fânul și-ncărca în care
E munca ce sfințește satul, pe țărani,
Și-i rostul ce și-l...
Și de-ai să vezi că nu ajung cu mâinile să mă îmbrac,
Copilul meu, să ai răbdare, c-atâtea-n sufletul meu tac Și lingura îmi pare grea, cât o găleată la fântână,
Fii bun, fii bun puțină vreme, că pleacă mama ta bătrână
Și scaunul rămâne gol și castronelul pentru ciorbă,
N-auzi din patul mamei geamăt, căci cei ce mor nu scot-o vorbă Și tu îmbătrânești...
Mai demult, purta măicuța, băsmăluță-înflorată,
Și umbla ca titirezul, n-avea preget, niciodată
Cât era ziua de vară, era-n deal și în grădină
Nu se așeza la masă nici când se punea de cină. Avea zâmbetul pe față, și putere și răbdare
Și le potrivea pe toate, și pe noi pe fiecare,
Înnoda bănuții bine, într-o parte de batistă
Nici-un greu nu era greu! Nu era măicuța...
Ne-ntoarcem, mai straini mai rataciti, la vatra
Atunci cand trupul nostru, de munca-i aplecat
Si plangem la hotare, nestiind ce ne-asteapta,
La portile cazute, pe ulita din sat. In doua geamantane, cadouri pentru neamuri
In altele-amintiri si haine si mancare,
Privim la deal si vale, la frunzele pe ramuri,
Nu s-au schimbat prea multe! Doar sufletul ne doare. Si iata! Casa noastra! Micuta, varuita,
Cu-albastru si pe prispa,...
Nu vreau sã fiu bogat ca tine, tu cel ce-ți etalezi, talanții
Și tu vei fii un pumn de humă vei putrezi în rând cu alții
Iar mâine, zidurilor tale, vor fi un maldăr de ruine
Nimic din ce-ai agonisit, de cald la trupul tău va ține. Tu, cel ce crezi că sub picioare ai bucățica ta de rai
Ești doar un spectru-al lăcomiei!...
Prispa mamei cât-o palmă,
N-a știut ce-i o sudalmă,
Prispa mamei cât-un sân
Unde-aș vrea să mai rămân, Cocoțat pe scara veche
Cu cireșe la ureche,
Mestecând pe săturate
Mămăligă, pusă-n lapte. Prispa mamei, năruită
Cu albastru, văruită
Sunt doar amintiri cu ea,
Ce știu toată viața mea. Te-am sorbit cu lăcomie
Dulcea mea copilărie,
Am ascuns un strop în suflet
Ce-mi aduce-n timp un zâmbet. Prispa mamei de-altădată
A căzut și-i supărată,
C-a ținut casa-n picioare
Ca-ntr-o...
Veniți! Veniți! Şi luați din caldul meu!
Copiii mei! Din suflet semãnați,
Nu voi putea, sã stau, cu voi mereu
Şi mi-o fi rece, gândul! Nu uitați. Veniți copii! Aproape! Cât sunt vie!
Şi ochii mei, în ochii voştri-or râde
Sã-mi odihnesc, cu voi o bucurie
Cãci vin dureri! Cu ghearele lor hâde. Şi poate mâine, brațele mã dor!
Nu voi putea la pieptul meu-a...
Ți-am pus în palmă, ultimii bănuți
I-am strâns cu trudă fiule, din pensioară,
Și-am străbătut de bună-voie munți
Dormind sub cerul liber, doar afară. Când lumea petrecea, eu mă-nchideam-n casă
Să număr zilele de lucru pe-ogoare
N-am zis nicicând: mă odihnesc și lasă,
Și mâine vor fi zile lucrătoare. Tu fiul meu, să nu privești, dușman
Când pașii mei s-or clătina, slăbiți la tot!
Dar sufletul să nu mi-l...
Venea din când în când, cu două mere-n sân,
Călca anevoios, atentă la picioare
Zâmbea cu îngăduință și chipul ei bătrân,
Se lumina de drag, nici nu spunea ce-o doare. Cu glasul tremurând,ne povestea de toate,
Vecinii unde-s duși și câte sunt prin sat
Era în ochii săi, atâta bunătate
Căci pare că-i aici! Bunica n-a plecat! A fost și va rămâne prin vremuri ce-o să fie!
Un...
Nu-i nimeni fără dor de-acasă!
Să nu-și strecoare lacrima prin gene
Să nu viseze: Umbra răcoroasă,
Izvorul de cristal și iarba din poiene! Și nu-e om pe față de pământ!
Să nu-și dorească, urmele să calce
Unde-a rostit întâiul său cuvânt,
Oriunde-ar fi, acasă-i blândă pace! Nu-i nici-un loc cu farmec și mister!
Cum e acel ce te-a văzut crescând
Oricâte sunt frumoase pe sub cer,
În țara ta, nu...
