Te-aștept tăticule, să știi
Din țări străine ca să vii,
Că ni s-a prăpădit bunica
Și eu sunt mic, nu știu nimica. Bunicul... știi..., și el, demult,
Era bătrân, îl am în gând,
Iar ea, bunica, silitoare
La trei copii făcea mâncare. Toți frații mei crescuți de buna,
Suntem străini precum e luna,
-Dar ea, barem știe să zboare
Are și stele căzătoare! De mama, nu mai știu nimica
-Este la...
Mă iartă, dragul meu copil
C-am lăcrimat in fața ta,
Dar cu supunere mă-nchin,
Mi-e bătrânețea tare grea. Prezența mea te deranjează,
Mă simt străin în casa mea,
Nici îngerul care veghează
Parcă nici el nu mă mai vrea... Simt că abia aştepti să plec...
S-a stins iubirea ta... mă iartă...
Nu mă mai suferi ca să trec,
Nici trupul meu pătruns de soartă. Ce repede trecut-au anii!
Îmi desenai fluturi si...
Spune-mi mamă, fără teamă
De ce umărul mi-i rece...
De ce paşii tăi... în goană
Vin la cruce să se-aplece. De ce-mi strigi sărmanul nume
De ce te jeleşti mereu...
Şi-ntristată cauți urme
Scări ce duc la Dumnezeu. Spune-mi mamă fară teamă
De ce fiorul mă trece,
De ce glasul tău mă cheamă
De ce inima mi-e rece. De ce mamă, de ce mamă
Amăgit am fost de soartă
Şi in murmur de...
Îți scriu umil, o ultimă scrisoare
O, biet țăran român, ținut în cuşcă,
Boierii țării, te-au adus în stare
Să pui din nou mâna pe puşcă. Te-au înşelat şi te-au vândut
Nemernicii cu mâna pe putere,
Țăran român, fără pământ...
Îți porți povara crucii cu durere. Şi din strămoși cu răsăritu-n gene
Cu gleznele înveşmântate-n rouă
Plecai la plug...în bietele izmene
Desculț...cu-n suflet rupt în două. Țăran român, tu ştii ce-i...
Nu avea pe nimeni, era o străină,
Doi copii crescuse ce o părăsi,
Alături de ea ce-o privea cu milă
Rămase un câine, ce o îndrăgi. Răpusă de boală şi de întristare
Fără mângâiere şi în suferință
Străina se stinse intr-o zi in care
Se-aşternu zăpada peste a ei ființă. N-a jelit-o nimeni, pe cine să doară?
Nimeni n-a vărsat lacrimi pe pământ,
Nimeni nu i-a zis: - Vino...
Câteodată, mai uităm de mamă,
Poate osteniți de-atâtea întristări,
Ne gândim... acolo... o sărmană
O vedem poate de sărbatori Şi-atât de cuminte ne aşteaptă,
Mai întreabă un vecin de ceas,
Mătură poteca pân' la poartă
Și se-ntreabă cât o fi rămas... Mai pliveşte iar brazda cu flori,
In căuşul palmelor aduce apă,
O pătrunde oboseala deseori
Însă iar spre poartă se îndreaptă. A rămas destulă așteptare...
Dar gândindu-se la cei mai rău
Se...
Privește, copile, la poza păstrată
Cum plouă cu lacrimi o mamă și un tată,
Și întreabă-i discret ce dor îi desparte
De ai săi copii aflați prea departe... Număra-ți anii plecați de acasă
Și-ntreabă-ți părinții să vezi că le pasă,
Icoane tăcute vă poartă în gânduri,
Pocindu-și vederea de lacrimi, tot singuri. Ascultă, copile, ce grea le este povara,
Degeaba...în zadar se roagă și seara,
Se rup de durere...
Mi-e dor de satul meu natal
Și de cuptor cu pâine aburindă,
De nucul din grădină și de cal
Și de măicuța ce torcea în tindă. Mi-e dor de teiul de la poartă
De ierburile-n care rătăceam
Și de fântână ce beam apă
Sau de gutuia de la geam. Mi-e dor de pașii tăi măicuță,
Prin ploaie să alerg desculț,
Chiar de noroiul...
Mi-e teamă, mamă, de destin;
E frig și nu aprind lumina,
Te chem ca un copil străin,
De ce-ai plecat - a cui e vina? Copil fiind - singur si trist,
Crescut-a prin vecini feciorul,
Mi-e teamă mamă - nu rezist
Cu lacrimi reci îmi hrănesc dorul. Răspunde, mamă, când te strig
Din bolta cerului să-mi vii,
Mi-e frică, mamă... și mi-e frig
Sunt umbră rece-ntre copii. Mă rog la...
Când mi-e dor de tine, mamă,
Ninge în livadă, merii...
Mă cuprinde-un fel de teamă
Și... te-aștept în pragul serii. Dar tu nu mai ești măicuță...
Multe aș fi vrut sa-ți spun.
Casa ta de pe uliță,
Văruită nu-i nicicum ! Azi, copii sunt departe...
O lăcată e la poartă,
Nimeni nu mai e aproape,
Nici fântâna n-are apă. Ne-așteptai în pragul serii
Să venim toți de la joacă,
Dar acuma sunt doar...
