Te-aștept tăticule, să știi Din țări străine ca să vii, Că ni s-a prăpădit bunica Și eu sunt mic, nu știu nimica. Bunicul... știi..., și el, demult, Era bătrân, îl am în gând, Iar ea, bunica, silitoare La trei copii făcea mâncare. Toți frații mei crescuți de buna, Suntem străini precum e luna, -Dar ea, barem știe să zboare Are și stele căzătoare! De mama, nu mai știu nimica -Este la...
Mă iartă, dragul meu copil C-am lăcrimat in fața ta, Dar cu supunere mă-nchin, Mi-e bătrânețea tare grea. Prezența mea te deranjează, Mă simt străin în casa mea, Nici îngerul care veghează Parcă nici el nu mă mai vrea... Simt că abia aştepti să plec... S-a stins iubirea ta... mă iartă... Nu mă mai suferi ca să trec, Nici trupul meu pătruns de soartă. Ce repede trecut-au anii! Îmi desenai fluturi si...
Spune-mi mamă, fără teamă De ce umărul mi-i rece... De ce paşii tăi... în goană Vin la cruce să se-aplece. De ce-mi strigi sărmanul nume De ce te jeleşti mereu... Şi-ntristată cauți urme Scări ce duc la Dumnezeu. Spune-mi mamă fară teamă De ce fiorul mă trece, De ce glasul tău mă cheamă De ce inima mi-e rece. De ce mamă, de ce mamă Amăgit am fost de soartă Şi in murmur de...
Îți scriu umil, o ultimă scrisoare O, biet țăran român, ținut în cuşcă, Boierii țării, te-au adus în stare Să pui din nou mâna pe puşcă. Te-au înşelat şi te-au vândut Nemernicii cu mâna pe putere, Țăran român, fără pământ... Îți porți povara crucii cu durere. Şi din strămoși cu răsăritu-n gene Cu gleznele înveşmântate-n rouă Plecai la plug...în bietele izmene Desculț...cu-n suflet rupt în două. Țăran român, tu ştii ce-i...
Nu avea pe nimeni, era o străină, Doi copii crescuse ce o părăsi, Alături de ea ce-o privea cu milă Rămase un câine, ce o îndrăgi. Răpusă de boală şi de întristare Fără mângâiere şi în suferință Străina se stinse intr-o zi in care Se-aşternu zăpada peste a ei ființă. N-a jelit-o nimeni, pe cine să doară? Nimeni n-a vărsat lacrimi pe pământ, Nimeni nu i-a zis: - Vino...
Câteodată, mai uităm de mamă, Poate osteniți de-atâtea întristări, Ne gândim... acolo... o sărmană O vedem poate de sărbatori Şi-atât de cuminte ne aşteaptă, Mai întreabă un vecin de ceas, Mătură poteca pân' la poartă Și se-ntreabă cât o fi rămas... Mai pliveşte iar brazda cu flori, In căuşul palmelor aduce apă, O pătrunde oboseala deseori Însă iar spre poartă se îndreaptă. A rămas destulă așteptare... Dar gândindu-se la cei mai rău Se...
Privește, copile, la poza păstrată Cum plouă cu lacrimi o mamă și un tată, Și întreabă-i discret ce dor îi desparte De ai săi copii aflați prea departe... Număra-ți anii plecați de acasă Și-ntreabă-ți părinții să vezi că le pasă, Icoane tăcute vă poartă în gânduri, Pocindu-și vederea de lacrimi, tot singuri. Ascultă, copile, ce grea le este povara, Degeaba...în zadar se roagă și seara, Se rup de durere...
Mi-e dor de satul meu natal Și de cuptor cu pâine aburindă, De nucul din grădină și de cal Și de măicuța ce torcea în tindă. Mi-e dor de teiul de la poartă De ierburile-n care rătăceam Și de fântână ce beam apă Sau de gutuia de la geam. Mi-e dor de pașii tăi măicuță, Prin ploaie să alerg desculț, Chiar de noroiul...
Mi-e teamă, mamă, de destin; E frig și nu aprind lumina, Te chem ca un copil străin, De ce-ai plecat - a cui e vina? Copil fiind - singur si trist, Crescut-a prin vecini feciorul, Mi-e teamă mamă - nu rezist Cu lacrimi reci îmi hrănesc dorul. Răspunde, mamă, când te strig Din bolta cerului să-mi vii, Mi-e frică, mamă... și mi-e frig Sunt umbră rece-ntre copii. Mă rog la...
Când mi-e dor de tine, mamă, Ninge în livadă, merii... Mă cuprinde-un fel de teamă Și... te-aștept în pragul serii. Dar tu nu mai ești măicuță... Multe aș fi vrut sa-ți spun. Casa ta de pe uliță, Văruită nu-i nicicum ! Azi, copii sunt departe... O lăcată e la poartă, Nimeni nu mai e aproape, Nici fântâna n-are apă. Ne-așteptai în pragul serii Să venim toți de la joacă, Dar acuma sunt doar...
error: Continutul este protejat !!!