Mi-e dor de-o casă de demult Cu prispe late, cu pridvor, De aerul primăvăratic, De un cais îmi este dor. Ce înflorea la colţul casei În an de an, la sărbători, Avea beteală de mireasă Cu albe, parfumate flori. Stăteam atât de mulţi la masă Şi nu simţeam nicio strâmtoare, Credinţa ce-o purtam în suflet Făcea să fie casa mare. E Paştele, e zi de-april, Ca azi a înviat Hristos, E primenită casa...
Sta singura mama-n casuta-i cuminte, De-i soare afara, de-i ploaie, de-i vant. Si soarele-o minte, si ploaia o minte Ca tu pe acasa o sa treci in curand... Sta-n prag, langa prispa, priveste in zare Si parca te vede venind catre casa, Mereu intuieste, mereu i se pare Si alearga ceva sa astearna pe masa... Dar tu nu mai vii, ai uitat-o probabil, Iar ea isi tot zice...
V-aţi dus demult prin lume Copii frumoşi, cuminţi, Luând cu voi tristeţea Şi dorul de părinţi. Şi visul spre o lume Mai blândă, mai frumoasă... Vă întrebaţi întruna: - Ce o mai fi pe-acasă? Ce face oare mama? Dar tata ce mai face? Cum o mai fi prin ţară? E linişte, e pace? Acasă... ce frumos, Ce minunat cuvânt. Acasă-i un meleag, Acasă-i un Pământ, Cu rod de miere dulce, Cu iz de primăvară. E tot ce...
error: Continutul este protejat !!!