Pustiu, pustiu îmi este gândul, Că s-a-mpăraginit pământul! La casa iarba-i pân’ la geam, Și lacrimi până-n barbă am. Mă-ntorc acum de prin străini! În curtea casei, numai spini, Pe frații care sunt în sat, Nimic nu i-a interesat. Îi macină invidia, Acuma casa este-a mea. Bănuții pe care i-am dat, Sunt sigur că i-au terminat. Când scumpii noștri dragi părinți, Plecat-au amândoi la sfinți, Toți au sărit cu gura mare, Ca să...
Cine-ți mai spune când te culci, Cântece dragi,cuvinte dulci? Cine-ți veghează somnu-n noapte Stârpind coșmaruri doar cu șoapte? E mama ce ne-a legănat, Când am greșit, ea ne-a iertat, Și ne-a crescut frumos, iubind, Fără să vrea ceva în schimb. Doar ea de grijă îți mai poartă! Cât vei trăi,chiar viața toată. Că, dacă a plecat la cer, Să știți că mamele nu pier! Ea te vegează totdeauna! Te va povățui întruna! O...
Imi amintesc cu drag de vremea de demult, Pe cand parintii mei erau pe-acest pamant. Ma petreceau din poarta, frumos ma dojeneau, Iar cand ma intorceam, cu drag ma asteptau. Puneau pe masa-ntinsa fructe de ei culese, Si mama pregatea numai bucate-alese, Placinte, alivenci, de toate ne facea, Cuptorul de pamant prea bine le cocea! Mi-e dor de-ai mei parinti si inima imi plange, In fiecare zi o...
La o margine de sat, Un imaș cu păpădie. Lângă mărul cel rotat, E căsuța cea pustie. Nu mai are gard demult, Prispele s-au dărâmat, Iar cerdacul, spart și ciunt, Pare că-i acum uitat. Pe aici, doar păsărele Ce mai cântă în salcâmi. Noaptea, se-aud cucuvele, Și lătratul unor câini. Iarna, vântul bate-n tindă Prin acoperișul spart. Busuiocul de la grindă,-i Înnegrit,fărâmițat. Și icoana zace-n cui Prăfuită și stingheră. Rugămintea nimănui Plânge vremea efemeră. Aici au crescut copii, Însă-n...
Cu ochii triști,uzi și cuminți, Se uită-n gol dragii părinți, La tot ce-a fost în viața lor... Și de copii le este dor. Privirea lor e către poartă: Poate vreun fiu li se arată. Așa petrec zi după zi, Crezând ca totuși... vor veni. De dimineața până seara Așteptă-n prag, dar tot degeaba. Speranța doar le mai rămâne Și se gândesc că... poate mâine. Bătrâni și încărcați de ani Ce-i cară ca...
O zi cu fulgi și cer închis, Frumos, de nedescris, Pădurea doarme, nemișcată, Cu alb înzorzonată. Copii țipând la derdeluș, Zboară pe lunecuș, Priveam la bucuria lor: Și mie-mi este dor! De vremea când eram ca ei Acasă, la ai mei. Dar anii au trecut în zbor, Mă uit în urma lor. Îmi amintesc cu mare drag, Cum ne striga din prag, Bunica, deseori și mama: -Copii, să luați seama! Dacă vi-i frig, veniți-napoi! Să nu...
Cu chipul zâmbitor și blând, Bunicul mi-a rămas în gând! Chiar de-l durea ,nu mă certa Când m-agățam de barba sa. Îl mai trăgeam și de urechi, Când îmi spunea povești mai vechi. De gene,dar și de sprincene, Și el spune...de Cosânzene. Apoi, când îmi venea de ducă, Bunicul mă lua în cârcă. Dam câte-o roată prin ogradă, Ne furișam și în livadă. Cireșe coapte, sau mai crude, Vișine acre, dar și...
Să spunem c-am să vin acasă... Dar oare ce-om pune pe masă? Vom fi săraci, ca cei mai mulți, Copiii vor umbla desculți. Că e ușor să spui o vorbă... N-avem nici lemn de pus în sobă. La zei îmi vine ca să strig! Și cum ne vom iubi în frig? Cei mici cum vor pleca la scoală Fără ghiozdan? cu burta goală? Lumina cu ce vom plăti Dacă parale...
Suferi...de casa părintească-ai părăsit-o Uitând, ca-i tăi părinți, cu mâinile-au lipit-o. Cu trudă au zidit-o și migală, Să nu răzbată gerul de afară. Dacă părinții noștri nu mai sunt, E tot ce ne-a rămas pe-acest pământ. Să n-o înstrăinezi, că e păcat! Că-n ea s-a râs ,s-a plâns și s-a oftat. Nici gândul să nu-ți treacă să o dai! Vei regreta ,va fi amar și vai! Să nu-ndrăznești cumva...
O poartă răstignită, Cu clanța ruginită, Și lângă ea, băncuța, Unde stătea măicuța. Căsuța e pustie: Câțiva butuci de vie, Și părul înflorit Sub care ne-am umbrit. Priveliște mâhnită! Ograda-i părăsită, Cu iarba necălcată, Fântâna nemișcată. S-a dus mama,sărmana! Iar ciutura și cana, Zac colo, -nmărmurite, De vreme învechite. S-aceleași lucrurile sfinte, Dar nu-i ca înainte. Când ea striga cu drag Găinile din prag... De când mama s-a dus La dreapta lui Iisus, Parc-am murit și eu, O știe Dumnezeu. Am zile, nopți,...
error: Continutul este protejat !!!