Câteodată mai uităm de mamă şi o lăsăm cu dorul ei arzând

0
213
Foto: Vlad Dumitrescu

Versuri: Vasile Coman

Câteodată, mai uităm de mamă,
Poate osteniți de-atâtea întristări,
Ne gândim… acolo… o sărmană
O vedem poate de sărbatori

Şi-atât de cuminte ne aşteaptă,
Mai întreabă un vecin de ceas,
Mătură poteca pân’ la poartă
Și se-ntreabă cât o fi rămas…

Mai pliveşte iar brazda cu flori,
In căuşul palmelor aduce apă,
O pătrunde oboseala deseori
Însă iar spre poartă se îndreaptă.

A rămas destulă așteptare…
Dar gândindu-se la cei mai rău
Se îmbracă-n grabă cu-ale sale
Și se roagă-n gând la Dumnezeu.

Mamei noastre îi e dor de noi…
Și prin ploaie-a construit poteci
Cu trăistuța cu merinde prin șuvoi
Vine și înfruntă vânturile reci

Câteodată mai uităm de mamă
Și-o lăsăm cu dorul ei arzând,
Dar cu lacrimi strânse în năframă
Mama… nu ne va uita… nicicând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici