Câteodată mai uităm de mamă şi o lăsăm cu dorul ei arzând

0
193
Foto: Vlad Dumitrescu

Câteodată, mai uităm de mamă,
Poate osteniți de-atâtea întristări,
Ne gândim… acolo… o sărmană
O vedem poate de sărbatori

Şi-atât de cuminte ne aşteaptă,
Mai întreabă un vecin de ceas,
Mătură poteca pân’ la poartă
Și se-ntreabă cât o fi rămas…

Mai pliveşte iar brazda cu flori,
In căuşul palmelor aduce apă,
O pătrunde oboseala deseori
Însă iar spre poartă se îndreaptă.

A rămas destulă așteptare…
Dar gândindu-se la cei mai rău
Se îmbracă-n grabă cu-ale sale
Și se roagă-n gând la Dumnezeu.

Mamei noastre îi e dor de noi…
Și prin ploaie-a construit poteci
Cu trăistuța cu merinde prin șuvoi
Vine și înfruntă vânturile reci

Câteodată mai uităm de mamă
Și-o lăsăm cu dorul ei arzând,
Dar cu lacrimi strânse în năframă
Mama… nu ne va uita… nicicând.

Versuri: Vasile Coman

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici