Ce crudă-i viața și nedreaptă cu cei ce pleacă, cu cei care rămân

0
105
Foto: Sebastiæn Vasiu

Sunt suflete care rămân în urma noastră,
Mai singure decât au fost vreodată.
Și zi și noapte stau lângă fereastră
Numai să-l vadă pe cel drag intrând pe poartă.

Și obosite de atâta dor și lacrimi,
De așteptări în nopți pustii,
Îmbătrânesc răpuși de multe patimi
Sperând ca într-o zi să îi revadă pe copii.

Și regretăm când poate-i prea târziu
Că am plecat și i-am lăsat departe,
Când undeva un câine urlă a pustiu
Ne amintim că de cei dragi o moarte ne desparte.

Purtăm apoi povara plecării noastre fortuite,
N-avem puterea de-ai întoarce înapoi,
Pe toți acei ce au plecat cu suflete zdrobite,
Ce-au ars încet în focul dorului de noi.

Ce crudă viața și nedreaptă
Cu cei ce pleacă, cu cei care rămân,
Mă-ntreb acum ce vina poartă
Acel ce-și caută îndestularea la străin?

Cel care a plecat din satul lui mânat de sărăcie
Și și-a lăsat bătrânii singuri și bolnavi,
O țara ce se zbate-n agonie,
Și unde hoți-s senatori și deputați.

Versuri: Dorin Dumitriu

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici