Coasa din cui

0
142
Fotograf: Vlad Dumitrescu

Autor: Liliana Burac

Agățată-n cui la șură șade-o coasă ruginită
Și visează zori de vară când se desfăta în rouă,
Înfruptându-se din iarba fragedă și înflorită,
Cănd tăicuța o ținea strâns cu mâinile-amândouă.

Era aprigă pe-atunci, lama îi lucea în soare,
Că i-o ascuțea pe batcă-n fiecare asfințit
Și o adăpa cu rouă și broboane de sudoare
Până ce nu isprăveau vreo fâneață de cosit.

Mirosea a flori de câmp și a troscot din ogradă,
Știa tril de ciocârlie, mierle și privighetori,
Știa rugăciunea ierbii dinainte ca să cadă
Și crucea de Doamne-ajută ce-o făcea tăicuța-n zori.

Verile zburda prin iarbă, iarna, hodinea în cui,
Rânduită și păzită mai ceva ca o comoară,
Chiar măicuța avea vorbă „să n-o deie orișicui”,
Mai ales pe mâini stângace ce ar îndrăzni s-o ceară.

Veri la rând a sărutat bătături fără de număr,
În palme ce-o mânuiau cu putere de bărbat,
Care-apoi o curățau și o așezau pe umăr
Și-o purtau ca pe-o podoabă cînd se întorceau în sat.

Cunoștea gustul țărânii, gândurile tatei, toate,
Cunoștea gustul cămeșii ude leoarcă de sudoare,
Știa fluierul șăgalnic de pe buzele-i crăpate
Și în asfințituri truda clătinându-l pe picioare.

Cunoștea mirosul ploii și al macilor din grâne
Cum știa mirosul traistei, de slănină și de ceapă
Și ștergarul alb, de in, în care un colț de pâine
Se usca-n dogoarea verii, dat pe câțiva stropi de apă.

Da-ntr-o zi, sunet de clopot, pân-atunci neluat în seamă,
A zvonit c-o altă coasă, de prin ceruri, i-a luat locul
Și de-atunci e tot în cui, așteptând de bună samă
Ca rugina să se-ndure să-i vină și ei sorocul.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook