Colindătorii

0
47

Versuri: Diana Sava Daranuța

Gerul ne-ndemna la joacă într-o lume albă-dalbă,
Desenând povești la geamuri, ne chema șiret afară,
Dar în ziua ceea sfântă, mai uitam de ghidușii,
Așteptam de-un an minunea, noi, o ceată de copii…

Ne-mbrăcam în mare grabă, încălțam ciorapi din lână,
Învățasem și colindul în mai mult de-o săptămână.
Și găteam câte o traistă, ce părea că fund nu are,
Să n-avem pe urmă vorbe, că n-a fost încăpătoare…

Cu broboada înnodată, într-un fel de “modă nouă”,
În suman gustat de molii… împărțeam sătucu-n două.
Prin troienele înalte, îndrăzneț croiam cărare,
Ne intra podoaba iernii în papuci și-n buzunare…

Nu conta la brâu omătul, ori că pișcă aprig gerul,
Cu trăistuțe și toiege noi porneam cu “leru-i lerul”…
Și cu alți pitici de-o seamă, adunați prin mahala
Ne făcusem, încă vara, socoteală: Ce ne-or da?

Unde-i casa mai aleasă și portița e mai mare?
Unde ne vor da colacul, unde nuci, unde parale?!!
Și când iarna nemiloasă ne-ajungea la os cu frigul,
Ne certam în dosul porții: Unde e mai bun covrigul…?

Se-auzea colindul, sfântul, rătăcind prin ulicioare,
Ne credeam adulți și aprigi, când băteam în porți mai tare…
Și-așteptam pe după ele cu “ne dați, ori nu ne dați”
Să ne cheme gospodina, pe o prispă: “Hai, intrați!”

Și era o bucurie, când în traistă, cu răbdare,
Se-auzeau foșnind a poftă dulcile zaharicale!
Cel mai des primeam pe vremuri nuci din celea, învechite,
Ce ni le turnau din poală gospodinele zgârcite…

Clopoțelul câteodată mai uita să cânte, frate,
Tremurau și mâini, și limbă și picioarele-nghețate…
Mai ștergeam cu mâneci aspre, câte-un rând întreg de…muci
Și duceam ninsoarea-n spate, tot visând la turte dulci…

Unii gospodari de seamă mai puneau lănțug la poartă,
Noi le asmuțam dulăii, răzbunându-ne cu-o latră…
Alții ne primeau cu suflet, ne dădeau colaci și mere,
Ne-arvoneau și pe la anul, să le-aducem mângâiere…

Uite-așa, stropșind zăpada, ne-ndemnam unul pe altul
Când la deal și când la vale, mai uitam în gard colacul…
Că era greluță traista, dar era un dulce chin:
Cei săraci dădeau mai multe, cei bogați dădeau puțin…

Ne feream să nu dăm ochii cu flăcăi din alte cete,
Că s-ar fi încins bătaie și ne-ar fi luat la ceteri…
Doar era știută legea: Să nu treci de mahala!
Că de ne prindea vreunul, traista goală ne-o lăsa…

Și ningea, ningea din ceruri… prin nămeți și prin zăpadă,
Înc-un drum, încă o poartă ne chemau într-o ogradă…
Nu puteam pe-alături trece, fără să aducem veste,
Că Iisus, Mântuitorul, se născuse într-o iesle…

Și pe drumuri câteodată, ne-abăteam de la cântare,
Ne făcea din ochi ghețușul, lustruit, oglindă mare…
Și zburam voios pe traiste, încălzindu-ne puțin,
Ne opream tocmai în vale… leru-i, ler, ducând colind…

Răgușite voci spre seară se-ntorceau cuminți acasă,
Având nasurile roșii și de geruri fruntea arsă…
Scuturam grăbiți omătul, adunat în zi senină
Și ca țurțurii de gheață, tremurând, cădeam în tindă…

Mama ne certa, sărmana, dar ne aștepta cu dorul
Și ne învelea cu șalul și ținea călduț cuptorul…
Iar dojana meritată se lipea ca pâinea caldă,
Când îi povesteam ce nucă ne-a dat zgârca cea de babă…

Și-apoi deșertam averea adunată cu răbdare,
Împărțeam din acadele și gustam zaharicale…
Iar colacii și covrigii îi lăsam pe altădată,
Ascunzând pe sub saltele: trei bănuți și-o ciocolată…

Uneori aveam regrete și tânjind priveam la ușă,
Că uitasem să mai trecem la vreun moș, la vreo mătușă…
Mama ne-arăta vărguța ce-o ținea de veghe-n cui:
Ia mai stați și voi acasă, nu sunteți ai nimănui!

Noi, deja, știam ce-om face și la anul care vine,
Care ne va fi colindul, unde ne-om feri de-un câine…
Se lăsa încet amurgul și bătea-n ferestre gerul.
Pe cuptorul cel de basme adormea și leru-i, lerul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici