Colț de Rai

0
100
Fotograf: Izabela Urbaniak

Autor: Nicanor Casandruc

O cărare șerpuită,
Prin vlăstarii de răchită,
Și-un pârâu ce clipocește…
De ce-a fost îmi amintește.

Copii fiind, mergeam cu haz,
Și ne bălăceam în iaz,
La o margine de sat.
Nostalgii de neuitat…

După ce ne răcoream,
Înspre casă când veneam,
Dădeam iama prin livezi,
Și rupeam fructele verzi.

Puneam câte-o traistă-n spate
Cu porumb dulce, de lapte,
Făceam foc cu ce găseam,
Sus, pe deal, noi îl coceam.

Doamne, ce miros avea!
Dădeam drumu’ la curea
Și mâncam pe săturate,
Apoi, toți, cădeam pe spate.

Dar cureaua era sfoară,
Ce-o găsisem pe la moară,
Când am fost de-am ajutat
Pe tata, la măcinat.

Câteodată, se-noda,
Și cu greu se desfăcea.
Uite-așa mă chinuiam
Fiindcă alta nu aveam.

Eram copii foarte mulți,
Și toți alergam desculți,
Pe imaș, pe drum de țară,
În căldurile din vară.

Și pe ploaie, tot așa:
Nimenea nu se-ncălța.
Făceam diguri din noroaie
Când curgea apa șiroaie.

Construiam și câte-un pod,
Dar din bețe și din glod.
Doamne, ce căliți eram!
Niciodată nu răceam.

Câteodată, când ploua,
Bălțile le mai rupea.
Și prindeam pește cu sacul,
De se sătura tot satul.

Uite-așa am trăit eu:
Ca-n sânul lui Dumnezeu!
Amintiri frumoase, vai,
Copil fiind, pe-un colț de rai!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook