Copii eram noi amândoi, frate-meu și cu mine și la bunica-n odăiță, mereu ne simțeam tare bine

0
64
Foto: Victor Arseni-Smelyakov

Copii eram noi amândoi, frate-meu și cu mine
Și la bunica-n odăiță, mereu ne simțeam tare bine,
Căci în cuptorul fermecat, bunica făcea turtă dulce,
Motanul devenea-mpărat, iar câinele un mare duce.

Bunicul ne-aducea din beci nuci, mere copte și gutui,
Poveștile le ascultam, stând numai pe genunchii lui,
În casă era cald și bine și mirosea a flori de busuioc,
De vânt, de ploaie sau furtună, nu ne temeam deloc.

Și sărbătorile erau, aici, parcă mai pline de magie,
Căci Moș Crăciun nu sta în prag, intra-n bucătărie,
Gusta mâncărurile toate, pe bunicuța mult o lăuda,
Iar din desaga-i minunată, el tuturor daruri ne da.

Și Paștile era de vis, încondeiam ouă roșii, frumoase,
Țineam întregul post, ne primeneam a noastre case,
Și la biserica din deal veneam cu toți, cu mic cu mare,
,,Hristos a Înviat!’’ cântam, în astă Sfântă Sărbătoare.

Bunicii însă au murit, căsuța lor acum e părăsită,
Iar noi în lume am plecat, pentru o viață împlinită,
Avem și noi acum copii, câte-un băiat și-o fată,
Le povestim despre bunici și o copilărie minunată.

Versuri: Lucia Marin
Foto: Victor Arseni-Smelyakov

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici