Autor: Maminineta Nineta
Copila mea, mi-e greu nespus
Când ştiu că eşti departe,
Doar gându-mi vine ca răspuns
Când îl trimit drept carte.
La noi în sat sunt toate vechi
Cum ţi-aminteşti matale,
Doar Lola-i tare de urechi
Şi latră tot a jale.
A îmbătrânit şi ea, şi noi
Că timpul nu te iartă,
Azi nu mai mergem în zăvoi
Cu greu până la poartă.
Pe lângă casă ne-nvârtim
Sunt treburi multe, grele,
Şi cât de mult noi pătimim
Nu ne plângem de ele.
Ştii nucul mare din grădina
Ce dădea nuci cu sacul,
S-a răjghinat şi c-o prăjină
L-am sprijinit săracul.
Trei cloşti cinzeci de pui mi-au scos
Şi-i cresc pe bătătură,
În ei un cocoşel frumos
Îmi cântă noaptea-n şură.
Ştii uliciora cu fântâna
E zarvă mare-n sat,
A-nchis-o cu-n oblon Frâsâna
De când s-a măritat.
Moşica Ana e mai bine
O mână o mai doare,
În spate e un junghi de-o ţine
Dar merge pe picioare.
Eu multe-aş vrea să-ţi spun, să ştii
Şi să-ţi trimit prin carte
Mă plimb prin camere pustii
Că tu eşti prea departe.
Fetiţa mami, Antoanetă
Pe-acolo-i frig acum,
Ţi-a-mpletit mama o jachetă
Ca să o porţi la drum.
Noi te-aşteptăm cu dor şi drag
Cu bunătaţi pe masă
Cuminţi şi albi tot stăm pe prag
Până-o să vii acasă.
