Autor: Andreea Văduva
– Iartă-ne, n-am mai ajuns…
Cum îți e Crăciunul, mamă?
– Chipul mi-e de lacrimi uns,
Îl șterg cu-n colț de năframă.
V-am pus cozonac în tavă,
Casa, cu drag, mi-am gătit,
Știți bine că sunt bolnavă,
Însă voi… n-ați mai venit.
Cumpărat-am și-un brăduț…
Le-am tot „dichisit” odaia,
Pruncilor, cu-n pom micuț,
Cât or să stea „la mamaia”.
V-am pus cadouri sub el,
Atât cât pensia-mi permite,
Că mi-ești plod, ori nepoțel,
Doream să-ți aduci aminte,
De Sfântul Crăciun, la țară,
… Poate că la anul… mor,
– Viața e prea grea „afară”…
– Mai grea ca a mea, fecior?
Voi rupeți în patru-o pâine,
Cu poftă, din ea, mușcați,
Eu împart pita cu-n câine,
Având ochii-nlăcrimați…
Voi-acolo aveți de toate,
Habar n-aveți cum o duc,
Că-n șopron stau netăiate,
Vreascurile dintr-un nuc.
Am făcut ciorapi din lână,
Că nu mai suntem în Mai,
Puiul mamii, sunt bătrână,
… Cum aș putea să le tai?
Chipul mi-e de lacrimi uns,
Îl șterg cu-n colț de năframă,
– Iartă-ne, n-am mai ajuns…
Ne vedem la anul, mamă.
