Dacă vreodată vezi că nu-s

0
111
Foto: Sorin Onisor - Versuri: Angelica Grosu

„Dacă vreodată vezi că nu-s,
(Că nu se știe niciodată…)
Am spus tot ce-am avut de spus,
Atunci când am fost ascultată.

O să găsești un scaun gol
Așa cum toți părinții lasă…
Eu mi-am ieșit de mult din rol;
Acum… e rândul tău de-ți pasă!

De mai ai timp să-ți amintești
Că-n trecere ești pe aici,
Te rog, să nu te mai grăbești…
Să cauți lucrurile mici.

În ele am pus ce-i mai scump,
Cu suflet le-am legat, pe toate…
Să vezi, ce n-ai văzut la timp
Și să mai faci… ce se mai poate.

Dacă cumva din întâmplare
Nu vei ști încotro să mergi…
(Și vei găsi a mea scrisoare)
Mult mi-aș dori… să nu alergi.

Nu este cazul să te superi
Și să mai cauți vinovați…
Și nici prea mult, tu, să nu suferi.
(Să te-nțelegi cu ai tăi frați)

Să duceți „steagul” mai departe
Și să ieșiți… învingători…
Să stați pe-a bucuriei parte.
(La nimeni să nu fiți datori!)”

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici