De-o vreme, vechea prispă parcă stă să se dărâme

0
17
Foto: Kalmar Zoltan - Versuri: Elena Căruntu

De-o vreme, vechea prispă
Parcă stă să se dărâme,
Părăsită, sub ploi tristă
Fii, vrea să-și mai adune,

Și s-ar rezema de poartă
Să privească, lung în zare,
Dintr-o parte în cealaltă
Nimeni, nimeni veste are!

A întrebat în prag de seară,
Vântul ce trecea prin flori:
Spune-mi? Știi în care țară
Sunt-ai casei dragi feciori?

Nu știu! Spune vântu-n grabă,
Ce mai vrei? Sunt oameni mari?
Uite! Zise prispa-i iarbă,
Și prin mine umblă cari.

Vine-o vreme, abia șoptește
Veche prispă! Când toți pleacă,
Vezi?! Nici timpul nu se-oprește,
Trece totul! Las’ să treacă.

Dac-ai știi? Ca tine-s mii,
Ce-au rămas în părăsire,
Numără în nopți târzii
Clipele de fericire.

Când trosneau sub pași vioi,
Scândurile de plăcere,
Când râdeai sub cer cu ploi
Nu ca astăzi cu durere.

Vine-o vreme când de dor
Prispele se macină,
Și-n decursul anilor
Din țâțâni se clatină.

E firesc! E trecătoare
Lumea cu-ale ei miresme
Jertfe-arse în altare,
Tânguie de pricesne.

Să te împaci cu toate cele,
Singură vei fi mereu
Veșnic ceru-i plin cu stele,
Și în el un Dumnezeu!

Versuri: Elena Căruntu

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici