Versuri: Andreea Văduva
Departe sunt de tine, mamă,
Și-un gând îmi ține ochii uzi,
De multe ori te sun cu teamă,
Că poate n-o să mai răspunzi.
Pleoapa, sufletul, de frică,
Mi se strâng, și aer nu-i,
Așteptându-te, mămică,
Măcar o vorbă să-mi spui.
Boala ți-a întrat în oase,
Răspunzi greu și gâfâit,
Dar toată casa miroase,
A curat, aluat dospit…
Deși mâinile-s bătrâne,
Nu te-ai odihni… nițel,
La găini pui apă, grâne,
Aduci pâine la cățel.
Am pus om să te ajute,
Și de dumneata să vadă,
Mi-ai zis: „Plătește-l cu sute,
Nu vreau străini în ogradă!
Să se bage-n al meu rost,
După ce-am trudit cu zile?
Dacă o fi vreun neam-prost,
Sau vreun șarlatan, copile?
Îi lași pe alții să-mi poarte,
Grija, de parcă-s orfană…
Așa m-apropii de moarte.
Singură și tristă, mamă.
Când n-o să mai fiu pe lume,
…Cui îi mai dai telefon?
Biblia, nouă, nu ne spune,
Dacă Raiul are… ton.
