Deschide tată poarta, că am venit acasă

0
689
Foto: Bogdan Stanga

Versuri: Emilia Amariei

Deschide tată poarta, că am venit acasă
Și-un lacăt pus cu lanțuri să intru, nu mă lasă
Deschide mamă ușa, am înghețat de frig!
Nu mă aude nimeni? Nu auziți cum strig?

Unde v-ați dus, ce faceți acolo, între umbre?
Zăresc după perdele fețele voastre sumbre,
Voi vă mișcați prin casă, închiși între pereți,
Ceva ați vrea să-mi spuneți și parcă nu puteți.

Și ușile au lacăt, sunt zăvorâte toate,
E-o liniște de piatră și un miros de moarte.
A coborât pustiul prin curte, prin livezi
Și peste tot trecutul s-au așternut zăpezi.

Cu mâinile-nghețate pe clanța-nțepenită
Mă podidește plânsul, aștept încremenită,
Nu pot să tai din mine copilul ce odată
Avea aici o mamă, avea aici un tată.

Nu pot să rup bucata de suflet, ce mă leagă,
Mi-aș rupe bucățele viața mea întreagă.
Mi-e dor să se deschida iar, ușile și poarta
Mi-e dor casa noastră, de mama și de tata.

Cu care drept anume, cu lacăte-ați închis-o?
Luați-o voi, întreagă, oricum v-ați și permis-o.
Luați-mi tot, chiar dreptul de-a mai veni la voi,
Dar dați-mi amintirea curată, înapoi.

Luați-mi și pământul și cerul, decupați-l,
Vă dau toată durerea și chinul tot, luați-l!
Și-amărăciune strănsă de mine, prin străini,
Dar numai nu mă smulgeți de tot, din rădacini!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici