Versuri: Dorin Dumitriu
Doamne, fă o altă lume
Fără lacrimi, fără dor,
Pe măicuțele bătrâne
Lasă-le în casa lor.
Să nu stea la colț de stradă
În calea străinilor,
Să le ceară de pomană
Că n-au niciun ajutor.
Să nu stea cu mâna-ntinsă
Și cu capul în pământ,
Că n-au bani nici de colivă
Să se ducă în mormânt.
Dă-le Doamne o fărâmă
Din puterea ta cerească,
Să nu mai stea în țărână
Cu lacrimi curgând pe față.
Doamne, plângi și fă să plouă
Să nu moară de arșiță,
Și fă Doamne-o lume nouă
Pentru bătrâna măicuță.
Să aibă ce să mănânce
Și cu ce să se-ncălzească,
Orice mamă care plânge
Fă-o să se liniștească.
Să nu fie singurică
În căsuța ei săracă,
Adu-i Doamne-n bătătură
Copiii din lumea largă…
Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook