Autor: Claudiu Românu
Îmi trec prin gând doar amintiri
Și-n suflet mi se stoarce dorul,
Gândindu-mă la povestiri…
Și cum ardea acas’ cuptorul.
Gândindu-mă la ei cu drag,
La mâinile cu greu trudite;
Și la mirosul ca de fag,
La zâmbetele lor vădite.
Mi-e dor, mi-e dor și mă apasă,
Pe inimă-mi se-aștern doar frici
Că nu mai știu ce-o fi acasă,
În casa sfântă, la bunici.
Mă simt cu totul înconjurat
De dor, emoție, vreme lungă…
Și gândul mi-e amenințat,
Că moartea la ei o s-ajungă.
Dă Doamne din puterea Ta,
Și când mă voi întoarce-acasă
Ca să mă poată-întâmpina
Și să mai stau cu ei la masă.
Vreme, nu mai alerga,
Fiindcă nu ești fugărită,
Mai ia un sfert din viața mea
Și fă-mi dorința-ndeplinită.
Pentru mine-i o smerenie
Să-i prețuiesc în infinit
Pe-aceia, care cu sfințenie
Mă iubesc necontenit.
Și parcă îi aud mereu,
Și parcă lacrămi curg pe față,
De dorul lor, de dorul meu…
Se stinge viață lângă viață!
