Dor și amar

127
Fotograf: Gabriel Motica

Autor: Vasile Coman

Mă uit după copiii mei,
dar nu îi văd să vină…
din patru pui, plecat-au trei,
dar nu le port pricină…

Plecat-a Gheorghe, Niculai…
pe urmă… Alexandra,
n-aveam nici pită nici mălai
s-au dus unde li-i soarta.

Nici pe Ion nu l-am uitat
de tânăr mi s-a stins
un tren de marfă blestemat
pe loc mi l-a răpus…

Și ăl bătrân s-a prăpădit
când ne-a secat fântâna
un mal pe el s-a prăbușit
îi amorțise mâna…

Îi strig adesea pe ai mei
prin curte și grădină,
îmi este tare dor de ei
sper ca de Paști… să vină.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook