Dorința mamei

0
99
Foto: Sorin Onisor

Autor: Ștefania Vasile

Priveşte mama fiu-nalt cât bradul,
Şi-i zice-ncet, cu glasul slab, bãtrân:
„Eu… te-am hrãnit cu dragostea şi caldul,
Ce sufletu-mi avea mai scump şi bun!

Şi-am încercat mereu sã-ţi fie bine,
Te-am ocrotit cu însãşi viaţa mea,
Tu erai picul meu de fericire,
Într-un ocean de supãrare grea!

Când îmi cereai eu mã fãceam în douã,
Sã-ţi dau îndatã tot ce ţi-ai dorit!
Îţi dãruiam iubire pentru nouã,
Cã tu erai copilul meu iubit!

Şi n-am oprit fãrâmã pentru mine,
Iar de mi-ai cere tot, şi azi ţi-aş da!
Dar… nu ştiu… când n-oi mai putea copile,
Mãcar acea fãrâmã… tu mi-ai da?!

Cã astãzi lumea este rea şi rece,
Şi-n ea crescui şi tu copilul meu,
Printre strãini tu te-ai grãbit a merge,
Şi te-ai îndepãrtat de satul tãu…

Te-ai înãlţat… şi ai crescut cã mama,
De mult nu-ţi poate fruntea sãruta!
Dar eu te rog ca-n pieptul tãu, copile,
Sã am și eu un loc, de s-ar putea!

Și nimeni sã te poarte, prin cuvinte,
Şi sã te facã, sã uiţi satul tãu…
Sã ştii cã eu rãmas-am ca-nainte,
Tot mama ta, iar tu copilul meu!

Şi vãd cã drumurile-s schimbãtoare,
Cad cele vechi, iar cele noi apar,
Şi am un gând ce roade şi mã doare:
Dac-oi mai şti sã vii acasã iar!

De-oi reuşi sã vii acas-odatã,
Şi nimeni uşa nu-ţi va descuia,
Sã ştii cã odihnesc sub crucea-naltã,
Cã dorul n-am putut a-ţi mai purta!

Dar pân-atunci copile sã ştii bine,
Cã eu mã strãduiesc pe cât mai pot,
Şi-mi pun nãdejde straşnicã în tine,
Cã-mi dai doar o fãrâmã din cel tot!

Eu dragul meu mai am doar o dorinţã,
Şi-apoi trãieşte-ţi viaţa cum vei vrea,
La bãtrâneţe nu vreau umilinţã…
Ci un colţ de pâine şi dragostea ta!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici