Dorința mamei

0
168
Foto: Sorin Onisor

Autor: Ștefania Vasile

Priveşte mama fiu-nalt cât bradul,
Şi-i zice-ncet, cu glasul slab, bãtrân:
„Eu… te-am hrãnit cu dragostea şi caldul,
Ce sufletu-mi avea mai scump şi bun!

Şi-am încercat mereu sã-ţi fie bine,
Te-am ocrotit cu însãşi viaţa mea,
Tu erai picul meu de fericire,
Într-un ocean de supãrare grea!

Când îmi cereai eu mã fãceam în douã,
Sã-ţi dau îndatã tot ce ţi-ai dorit!
Îţi dãruiam iubire pentru nouã,
Cã tu erai copilul meu iubit!

Şi n-am oprit fãrâmã pentru mine,
Iar de mi-ai cere tot, şi azi ţi-aş da!
Dar… nu ştiu… când n-oi mai putea copile,
Mãcar acea fãrâmã… tu mi-ai da?!

Cã astãzi lumea este rea şi rece,
Şi-n ea crescui şi tu copilul meu,
Printre strãini tu te-ai grãbit a merge,
Şi te-ai îndepãrtat de satul tãu…

Te-ai înãlţat… şi ai crescut cã mama,
De mult nu-ţi poate fruntea sãruta!
Dar eu te rog ca-n pieptul tãu, copile,
Sã am și eu un loc, de s-ar putea!

Și nimeni sã te poarte, prin cuvinte,
Şi sã te facã, sã uiţi satul tãu…
Sã ştii cã eu rãmas-am ca-nainte,
Tot mama ta, iar tu copilul meu!

Şi vãd cã drumurile-s schimbãtoare,
Cad cele vechi, iar cele noi apar,
Şi am un gând ce roade şi mã doare:
Dac-oi mai şti sã vii acasã iar!

De-oi reuşi sã vii acas-odatã,
Şi nimeni uşa nu-ţi va descuia,
Sã ştii cã odihnesc sub crucea-naltã,
Cã dorul n-am putut a-ţi mai purta!

Dar pân-atunci copile sã ştii bine,
Cã eu mã strãduiesc pe cât mai pot,
Şi-mi pun nãdejde straşnicã în tine,
Cã-mi dai doar o fãrâmã din cel tot!

Eu dragul meu mai am doar o dorinţã,
Şi-apoi trãieşte-ţi viaţa cum vei vrea,
La bãtrâneţe nu vreau umilinţã…
Ci un colţ de pâine şi dragostea ta!”

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook