E iarna, undeva la sat

0
158
Fotograf necunoscut

Versuri: Nicanor Casandruc

E iarna, undeva la sat.
Ninsoarea deasă totul a-ngropat.
În fața unei case, o bătrână,
Se chinuie s-ajungă la fântână.

Sleită de puteri, dă cu lopata.
Înaintează încet,departe este poarta!
Se uită-n jur, îi este foarte greu,
Apoi privește-n sus, la Dumnezeu.

Într-un târziu, puterile o lasă.
Îi aste foarte frig, se va întoarce-n casă.
Apa se terminase, nu are ce să bea,
Și setea nemiloasă o-încerca.

Se vede-ngenunchiată de necaz,
Și lacrimile-i curg pe-al ei obraz.
Scăparea-ncepe însă să se vadă:
Va umple o găleata cu zăpadă!

Pe vatr-o pune-îndată la topit.
Speranța, iată,-n suflet i-a zâmbit:
Va bea din apa iernii! ce să facă?
Cu soarta asta crudă se împacă.

N-avea pe nimeni care să mai vină
Să-i dea acea scânteie de lumină!
Din când în când să-i spun-o vorbă bună…
Cu nimeni nu vorbise, de vreo lună.

Trăia aici cu-a ei singurătate.
Avea copii, dar toți erau departe.
Mai trimiteau și ei câte un ban,
Dar asta rar, o dată la un an.

Cu iarna luptă pe viață și pe moarte!
Duce o bătălie zi și noapte.
Încă nu știe cine va învinge.
Bătrâna stă la geam…. și încă ninge!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici