E iarna, undeva la sat

0
165
Fotograf necunoscut

Versuri: Nicanor Casandruc

E iarna, undeva la sat.
Ninsoarea deasă totul a-ngropat.
În fața unei case, o bătrână,
Se chinuie s-ajungă la fântână.

Sleită de puteri, dă cu lopata.
Înaintează încet,departe este poarta!
Se uită-n jur, îi este foarte greu,
Apoi privește-n sus, la Dumnezeu.

Într-un târziu, puterile o lasă.
Îi aste foarte frig, se va întoarce-n casă.
Apa se terminase, nu are ce să bea,
Și setea nemiloasă o-încerca.

Se vede-ngenunchiată de necaz,
Și lacrimile-i curg pe-al ei obraz.
Scăparea-ncepe însă să se vadă:
Va umple o găleata cu zăpadă!

Pe vatr-o pune-îndată la topit.
Speranța, iată,-n suflet i-a zâmbit:
Va bea din apa iernii! ce să facă?
Cu soarta asta crudă se împacă.

N-avea pe nimeni care să mai vină
Să-i dea acea scânteie de lumină!
Din când în când să-i spun-o vorbă bună…
Cu nimeni nu vorbise, de vreo lună.

Trăia aici cu-a ei singurătate.
Avea copii, dar toți erau departe.
Mai trimiteau și ei câte un ban,
Dar asta rar, o dată la un an.

Cu iarna luptă pe viață și pe moarte!
Duce o bătălie zi și noapte.
Încă nu știe cine va învinge.
Bătrâna stă la geam…. și încă ninge!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook