E pustie potecuța care duce spre fântână

0
101
Foto: Gabriel Motica

Versuri: Claudiu Văduva

Mamă dragă, sărut mâna! M-am gândit să îți mai scriu
Și să-ți spun ceva ce nimeni nu va mai putea să-ți spună,
Știi tu, mamă, satul nostru, încet-încet pare pustiu
Și pustie-i potecuța care duce spre fântână.

S-au stins focurile-n sobe și pereții casei noastre
Au început a se-nclina către lutul înghețat,
Nicăieri pe la ferestre nu mai vezi florile-n glastre
Și ici-colo un bătrân de tristețe e secat.

Îți aduci aminte mamă ce grădini frumoase aveam
Și cum culegeam în toamnă toate roadele gustoase?!
Parcă văd și azi gutuia galbenă cum sta la geam
Pregătită să înfrunte toate nopțile geroase.

S-au ascuns de ochii lumii toate ce erau odată
Lăsând rugii să-mpletească amintiri de nepătruns,
Pălămida umple curtea din gradină pan la poartă
Asezându-se în snopi ce se înalță până sus.

Nici biserica din deal nu mai este cum a fost!
Doar câțiva ascultă slujba în sfântă zi de sărbătoare,
Preotul mai pomenește timpul când era frumos
Dar parcă timpul cela mamă s-a stins ușor în nepăsare.

Mi-a rămas o foaie albă și-o durere mare-n piept
Că din toți, eu am rămas ca povestea să ți-o spună,
Cât am zile pe pământ am să sper și-am să aștept
Să mai mergem împreună pe potecuță la fântână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici