Versuri: Ionică Dragomir
Într-o zi de primăvară,
Trec căruțele pe rând,
Cufundată într-un gând,
O bătrână stă afară,
Până când?
Cu livadă și căsuță,
La intrarea în sătuc,
Anii ei încet se duc,
Așteptând pe o băncuță,
Sub un nuc.
“Nu mai vin ca altădată”,
Lângă niște mărăcini,
Șușoteau vreo doi vecini,
C-avea un băiat și-o fată,
Prin străini.
S-a răcit către amurg,
Trenuri poposesc, dar rar,
Ea sperând că tot apar,
Clipele târzii se scurg,
În zadar.
Casa este-acum pustie,
Pomii au dat iar în floare,
Chiar la dreapta de cărare,
Între stâlpii porții scrie,
“De Vânzare”.
