Eternul dor

Fotograf: Dan Tautan

Autor: Elena Bîrchi Căruntu

Pe-o prispă veche, o bunică, privește-n bătatura noastră,
A pregătit pe focul vieții, senin din zarea cea albastră
– Veniți, veniți toți la bunica, să vă așeze lânga masă,
A tăiat ieri bucăți din suflet și-o poiană de mătasă.

Din curcubeul unei zile, a luat culori și vă așterne
Peste potecile uitării și peste supărări eterne
– Intrați, intrați aici în tindă, să vă măsoare cu privirea,
Și veți cunoaște negreșit ce-nseamnă-n suflete iubirea.

E o bunică cât-un cot, se micșorează de plecare,
Așa, nu-i greu să urce-n rai și amintirile să-și care
Cum vă spuneam e o bunică, cu ochii mici și bunătate
V-ar da strânsura ei de-o viață și zilele rămase,toate.

Pe prispa câtor asfințituri vă aștepta o bunicuță,
Cu șorțul ei cel peticit și alergând pe potecuță
Venea bunicul din grădină, de soare ars și obosit
Oricât le-ai fi cerut copile, ți-au dat să fi tu mulțumit.

Ferestrele cu ochiuri mici, suspină azi după bunici,
Parcă se-aude-n depărtare un fluier ce-a trăit aici
E doar un semn lăsat anume, în pragul casei,o pecete,
O mână scrijelea demult, în joacă praguri și perete.

– Veniți parc-a strigat bunica, e gata prânzul copilași
Tu dragul meu, să treci pe-aici, în grea uitare să nu-l lași
Căci prispele s-or dărâma și casele s-or prăbuși
Dar amintiri despre bunici, în suflete, mereu vor fi.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook