Autor: Oana Adriana Alexandrescu
Pe străduța de la moară… aplecat de bătrânețe…
Cu privirea-nlăcrimată… dând sătenilor binețe…
Se-ntorcea de la o rudă… (unde-a fost plecat cu treabă)
Se vedea că-i abătut… lacrimi se-nnodau în barbă…
Se opri în colțul străzii… cumpărând vreo două flori
Răposatei lui să ducă… (cum i-a dus de-atâtea ori…)
-L-a lăsat singur pe lume,copii n-a putut să-i dea
S-a stins fără să salute sau să sufere cumva…
Iar din ziua cu pricina… s-a închis în sinea lui
Povestindu-și suferința și tristețea… Domnului!
Îi e dor să mai zâmbească… dar motive nu mai are…
Chipu-i tras nu simte ploaia… ochiul lui nu vede soare!
Pașii săi făcut-au stradă către țintirimul vechi…
Ritualul e același… flori și gânduri de priveghi…
Toată lumea îl cunoaște… nimănui nu dă fiori…
E bătrânul care zilnic… duce doamnei sale… flori!
