Autor: Rodica Rădița Răpeanu
Frumoasă copilărie, cu șotron și bicicletă,
Te caut în colț de suflet, și-am dat, de a ta, beretă…
Agățată-ntr-un cuier – mai bătrân decât e timpul –
Pare-a fi decolorată dar îți protejează chipul…
Și ce bucurie mare căzu astăzi peste mine –
Te servesc cu o alviță? Poftim, ia și din praline!
Te împodobesc, de-mi stai, cu vișine la ureche
Sau de nu, cu flori de tei – d-alea de le știi, pereche!
Vom pleca înspre pădure, s-aduni brândușe-nflorite,
Și un sân de corcodușe sau zarzăre strepezite!
Vin’, să mergem la scăldat sau pe la furat cireșe
Petale de margarete să le presăm în depeșe…
De poți, să-mi legeni păpușa, c-a trezit-o iar vecina
Făcând mare gălăgie, c-a sărit gardul, găina!
Hai, nu vrei, s-adunăm ouă, că ni-i plin de-acum, curnicul…
Uite colo, două zmeie, cum se luptă cu bunicul…
Că din darurile date, n-am pierdut și n-am vândut
Dară, vino! – că ne-așteaptă, oameni din nisip și lut…
– caloiane împistrițate cu dorințe și cu flori –
Numai chiote spre apă! În joc – fete și feciori.
Nu mai sta nehotărâtă, cu genunchii plini de praf!
De demult, nu are cine, să ne tragă un perdaf!
C-au plecat pe după dealuri – țin pe spate, niște cruci
Și le cară fără preget, ca pe-un săcotei cu nuci…
Mai am doar o rugăminte, că te văd prea năzuroasă:
De-or fi stele de cules, tu să mă veghezi de-acasă!
