Gânduri sub broboade

Fotograf: Lipovan Cristian

Autor: Elena Bîrchi Căruntu

Sub broboada înnodată tâmpla mamii-abia tresare
Când din vatră sar scântei și-apoi, câte-una moare
Suspinând prin spuza caldă ale focului măsele,
Dincolo spre Carul Mare, au mai răsărit cinci stele

Și se oglindesc în geamuri, presărate cu omăt,
Anul ăsta și-a dat duhul amintirea mea cu tot
Se gândea cu ochii țintă pe fereastra-ntunecată,
Așteptând să vină zorii peste ulița-nghețată

La vecini e zarvă multă, vine nașul pe la finul,
În odaia dinspre drum, pe-o masă, doarme vinul
Și se simte-așa în aer, parcă, parcă-i sărbătoare,
Să aprind gândește mama, la icoane-o lumânare!

Și m-oi pune în genunchi să rostesc o rugăciune,
Într-un ciob de oală spartă, pun tămâie pe-un tăciune
Și pe foc trebuiesc lemne, că e iarnă de-o să crape
Ciorile prin vârf de arini, poate vreuna o să scape

Croncănind prin anotimpuri și pe crengile pădurii,
Mestecând pulberea grea, între brazda arăturii
Și de-o vreme se dezleagă părul strâns în două coade,
Răsucite și ascunse, sub basmale și broboade

E semn rău, șoptește mama, poate se mai stinge vreunul,
Uite-așa se răresc case și pustiu pare cătunul
Și în liniștea odăii, arde-ncet o lumânare,
Jos pe vatră-i fum și flăcări, pe sub funduri de căldare

Și încremenesc pridvoare și ferestre și ulițe,
Cerul parcă-nvârte norii și-i destramă printre ițe!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook