Iarnă albă cum mi-e părul, tu mi-ai troienit portița

0
78
Foto: Sorin Onisor

Versuri: Elena Căruntu

Iarnă albă cum mi-e părul, tu mi-ai troienit portița
Și pe casă-i de trei coți și mi-ai astupat ulița,
Și m-aș duce până-n sat, să iau zahăr și făină
C-or veni din depărtare, copilașii mei la cină.

De cinci zile-i crivăț mare șuieră pe la fereastră,
N-a rămas un lemn pe vatră, nici măcar o pâine-n traistă
Și picioarele-s nătângi, lunecușul mi-e dușman,
Dacă scap de tine iarnă, mai zâmbesc vieții-un an.

Câte-e satu-n lung și-n lat, parcă-s toate înțepenite,
Doamne, de nu am putere, sănătoasă sunt la minte
Și ce multe-ar fi de spus, cât nu pot duce-n spinare,
De vorbesc în sinea mea, nu vă prindă a mirare.

Că se învață cu nevoia, sufletul și vremi și gândul,
Bătrâneții nu-i port pică, căci la toți ne vine rândul
Dar prea vine cu obidă și ne stoarce și ne zvântă,
Uite-așa de supărare, m-aș lua cu viața la trântă.

Iarnă-n curte, prin zăvoaie, peste pomii din livadă,
Trec prin mine amintiri și le-nnod într-o broboadă
Mi le-aștern și mă-nvelesc și cu ele mă mângâi
Cine n-ar vrea tinerețe, frumusețea cea dintâi.

Și-am ieșit în ulicioară, s-arunc trei mâini de cenușă,
Să nu-mi lunece copiii, când se-apropie de ușă
Că mi-e mare bucurie, când se-aude zarvă-n curte,
Doamne, treacă iarna asta și-oi răzbi mereu prin multe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici