Versuri: Emilia Plugaru
Îi mai văd cum stau în poartă
De tristețe gârboviți…
Două păsări făr-de aripi-
Doi copii îmbătrâniți..
Ne zâmbeau cu ochii umezi
Înainte de plecare:
– Mai vorbim, ziceam în grabă,
De-acu data viitoare…
Aveam alte griji pe umeri,
Le șopteam: Hai, rămas bun!
Doi bătrâni ca două umbre
Rămâneau privind spre drum.
Nu-aveam timp să stăm la sfat,
Nu-aveam timp să povestim:
-Las, că poate altădată,
E târziu și ne grăbim.
Nu le-am zis cuvinte calde…
Viața trece, vrei să spui
Că-ți lipsesc și că ți-e dor,
Că-i iubești… dar nu ai cui…
Cât aveți părinți pe lume,
Cât părinții sunt acasă,
Nu uitați să le zâmbiți,
Greu regretele apasă…
Voi, acolo sus, iertați…
Jos e soare, sunt și ploi,
Sub picioare iarba plânge,
Azi suntem… bătrâni și noi…
