Îmi este dor de bunica, de chipul blând şi ars de soare

0
1530
Foto: Pierre Gazé

Îmi este dor de bunica,
De chipul blând şi ars de soare,
De cea care nu cunoştea frica
De gustul cepei din mâncare.

Ușor, cu spate-ncovoiat
Ne aştepta cu nerăbdare,
Nepoți de sânge sau pribeag
Hrănea ființele sărmane.

Şi îi revăd chipul blajin
Şi glasul ei nespus de dulce
Sau lacrimile cu suspin
De parcă pătimea pe Cruce.

Şi mult plângea pe cel ce dus
Plecase vesel la răzbel,
Din piept jelea, torcând la fus,
Dar nici o veste de la el.

Şi-n văduvia ei, sărmana,
Cu cinci copii orfani acasă,
Nădejdea îi era icoana
Şi biblia din sfânta casă.

Copii crescut-a, nepoței…
Şi tuturor ne-a dat mâncare,
Din soba ei…cu funigei
Crescut-am toti, crescut-am mare.

Şi dacă azi…cu nerăbdare
Aprind o candelă, mă-nchin,
Bunica m-a facut om mare,
Mi-e dor de chipul ei blajin!

Versuri: Vasile Coman

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici