Îmi spune tata… Tare sunt bătrân!

0
314
Foto: Bogdan Stanga

Versuri: Mariana Adăscăliței

Îmi spune tata… Tare sunt bătrân!
Cuvintele sunt triste, adevarate
Și-n ochii lui blajini și-nlăcrimați,
Se-ascunde-un bătrânel ce nu mai poate.

Il văd acum tot mai neputincios,
Nu-mi cere mai nimic din ce–i pot da,
Doar să vin eu și să mai am răbdare,
Să-i fiu aproape dacă va pleca.

Mă-ntreabă ades așa ca un copil,
– Ce-i pe la câmp, pe deal, pe la izvor?
Nu îl mai țin picioarele dar, poate,
S-ar duce încet, încet… încetișor.

Sub streașină e coasa ruginită,
Feciorii nu-i mai are pe aproape,
S-au dus și-s gospodari la casa lor,
– Of, de-or veni măcar să mă îngroape…

Duminica e sfântă pentru el,
Cu rugăciunea-n gând păsește greu,
Dacă-l întrebi răspunde tremurând:
– Mă duc să mă-ntâlnesc cu Dumnezeu!

Il văd că face pașii rari și mici,
El pentru toți se simte-a fi povară.
Dar, tată… vezi și noi îmbătrânim,
Iar de născut, nu ne mai naștem iară!

Cât ești, eu, încă mă mai simt copil…
Și cât trăiești, mi-s grijile puține
Salcâmii, tată… iată-i înflorind
Și dinspre deal măicuța parcă vine.

Se văd în colb subțiri urme de pași,
– Tu, tată lași?… Stau vorbe să se frângă,
Vă-mbrățișez de dor la piept, râzând,
Doar ochii mei au început să plângă…

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook